MURMUR DIN UMBRĂ

Imagen cogida de la red

MURMUR DIN UMBRĂ

Desculț printre vise neterminate, rădăcinile timpului

în heleșteu: sucul în rana stătută, umbra în dezordine;

umbra? Firele de păr bătute de vânt? (Ramul pe jumătate

ajuns până la respirație cu umbra sa imposibilă de pădure.)

—Te văd venind —mi-ai zis-o mereu dinlăuntru nemişcării —, 

                                                                            [dinspre cel care am fost

sau sunt, solidă precum lespedea eternă a  întunericului, (văd limitele 

în căușul mâinilor mele) orbul împinge magma ce-i inundă pupilele,

mușcă murmurul ce mă exprimă; tac? Restul este amintirea

morţii anticipate, pumnalul ce stăpânește sarea. 

Pot să uit tot ceea ce cunosc?

(Această înăbușire de clopote în piept. E umbră sau ceață?)

Nopțile îmi inundă cu voma lor sângele. Ochiul de aici din sinuciderile

spectrelor, colțul fricii atârnând pe pânzele de păianjen; frica,

am spus? —Frica, da, frica atunci când scuip pe rugina înserării,

frica de sicriul nebuniei,

frica de pasărea ce iese din subterană sau din groapă,

frica de această carne cu larve. —(dezechilibrul e o altă formă de a fi viu)

frica de zidul gros al absoluturilor, (fug şi nimeni nu mă iartă)

Pot să nu ştiu şi să ştiu în aceeași clipă de sete, să distrug fantezia

orgazmului sau să îmi imaginez alt labirint ce îşi usucă lacrimile?

—Din fericire, continui să mă aflu aici, peste asediul ceasurilor. Continui? Aștept?

Umbra e densă, (ajută-mă) atât cât mai exist. Sunt înăuntru cadavrului meu.

Barataria, 27.III.2013

Traducere în română de Andrei Langa

RUMOR DE LA SOMBRA

Descalzo en medio de sueños inconclusos, las raíces del tiempo

en el estanque: el zumo en la herida respirada, la sombra en desorden

¿la sombra? ¿Los cabellos azotados por el viento? (La rama a media

asta de la respiración con su imposible sombra de bosque.)

—Te veo venir —me has dicho siempre desde lo inmóvil—, desde el soy

o fui, fijo como la losa perdurable de la oscuridad, (veo en el caudal

de mis manos los límites) pulsa el ciego magma que habita las pupilas,

muerde el rumor que me pronuncia ¿callo? Todo lo demás es el recuerdo

de la muerte anticipada, el puñal que reina en la sal.

¿Puedo olvidar todo aquello que conozco?

(Este ahogo de campanas es perfecto en el pecho. ¿Es sombra o niebla?)

Las noches con su vómito invaden mi sangre. El ojo allí en el suicidio

de los espectros, la esquina del miedo colgando de telarañas, ¿miedo,

he dicho? —Miedo, sí, miedo cuando escupo sobre la herrumbre de la tarde,

miedo al ataúd de la locura,

miedo al pájaro que sale de las alcantarillas o de la fosa,

miedo a esta carne con larvas, —(el desquicio es otra forma de estar vivo)

miedo al muro espeso de los absolutos, (huyo y nadie me absuelve)

¿Puedo no saber y saber al mismo tiempo de la sed, destruir la fantasía

del orgasmo o imaginar otro laberinto secándose las lágrimas?

—Por suerte sigo aquí, sobre el asedio de los relojes. ¿Sigo? ¿Aguardo?

La sombra es densa, (ayúdenme) que aún existo. Estoy en mi cadáver.

Barataria, 27.III.2013

ALEGORIE

Imagen cogida de la red

ALEGORIE

Nu există vreo imagine a acelei limbi şi a paşilor mei

pe acel tărâm care astăzi să fi dispărut.

Corăbiile cu pânze bat la uşile

văzduhului unde continui să fiu.

RAFAEL CADENAS

Salut dimineţile dinăuntru, când chitara cocoşului răsună din curtea interioară cu uşi şi ferestre. Salut acest alb al viselor devenind lumină, recuperând streșinile zilei; salvez ora nepotrivită, echipele de agricultori aprind schelele aromei, – tu şi cu mine, lipiţi de vatra călduţă a pieptului, cu cuvintele necesare ca să nu se arcuiască nicigura, nici pieptul, nici supărarea din seara trecută. Sunt nenumărate pleoapele streşinilor; ieri ne-a făcut să tăcem doliul, astăzi creşte vântul ca un cârd de păsări, de la picioare până la tâmple: de la casă până în stradă ne adăposteşte trunchiul pieptului, adâncul intim al răsuflării cu flacăra sa aprinsă. (Noi, călătorii, păstrăm mereu perna în gând; pe drum deschidem mâinile entuziasmului, să zicem că descoperim prezentul lampadarelor, opera setei de profunzime.) În fond, scrutăm cuvintele, preţul pe care pielea îl are pentru pepiniere, fetrul licuricilor în conştiinţă. Să zicem că o zi poate face diferenţa: astăzi totul este posibil în braţe.

Barataria, noiembrie 2011

Traducere în română de  Elena Liliana Popescu 

ALEGORÍA

De aquel idioma y de mis pasos por la tierra dicha no existe

imagen que esté hoy extinguida.

Los veleros tocan a las puertas

del aire donde persisto.

RAFAEL CADENAS

Saludo las mañanas desde dentro, cuando la guitarra del gallo emerge del patio con puertas y ventanas. Saludo ese blanco de los sueños haciéndose luz, recobrando los aleros del día; salvo la deshora, las faenas encienden los andamios del sabor, —vos y yo, apegados al fogón tibio del pecho, con las palabras necesarias para no curvar la boca, ni el pecho, ni la giba de la noche anterior. Son innumerables los párpados de los aleros; ayer nos hizo callar el luto, hoy crece el viento como una hilera de pájaros, desde los pies hasta las sienes: desde la casa a las aceras nos abriga la rama del pecho, la entraña íntima del aliento con su vívida flama. (Los viajantes siempre guardamos la almohada en la memoria; en la marcha abrimos las manos del entusiasmo, digamos que descubrimos el presente de las lámparas, la obra del apetito a profundidad.) En el fondo, escrutamos las palabras, el precio que tiene la piel para los almácigos, el fieltro de las luciérnagas en la conciencia. Digamos que un día puede hacer la diferencia: hoy todo es posible en los brazos.

Barataria, noviembre de 2011

ORDINEA DE ZI A PEISAJULUI

La imagen ha sido cogida de mil-paisajes.blogspot.com

ORDINEA DE ZI A PEISAJULUI

Îmi îngrop pumnul în vocea lui slabă

ALEX PAUSIDES

(Să mergem, chiar dacă nu-ţi doreşti până la neprimitoarele ape topite de scările din pagini. Acolo ţigările cu seminţe de in împrăştiate în jocurile matinale din grădină sau în orele nocturne, după bunul plac  al pulsării vasului. Zi de zi ne subţiem buzele de sete, frigul ne cucereşte mâinile, căutăm în ramuri pasărea morţii, ne întoarcem implacabil în sacul cu iluzii, tragem în jaguari ca să muşte din hainele noastre, ne dezbrăcăm credinţa în întunecimea orgasmelor, acelaşi flux care de multe ori devine ursuz - putem într-o zi să ne eliberăm de moartea asta cu pauze, să rupem marginile neliniştii, să scriem un alt poem cu gesturile tipice polenului? Ca să rescriem agenda noastră de lut avem nevoie de sexul libelulelor, de tehnica de balansoar a mării sau de cerneală, de tramvaiele suspendate de colţurile dimineţii…)

La intersecţia colajului seminal, cuvintele răvăşite ale scrâşnetului;

aurora cu palpitaţiile ei diurne înainte ca zorile să moară:

—Sigur că ai îndoieli, tocmai am rescris idioata de melancolie în toate

formele ei posibile, am pictat intemperia scărilor.

În visele pe care nu le mai ştiu —priveşte— flanela de sare a răsăritului

cu bătrânele subsoluri de întuneric.

Acel robinet al apelor topite, în peretele Paginii albe,

chiar timpul ne moare în propriile mâini;

pe dinăuntru pâinea ar trebui să ne cruţe umbrele, dar pietrele

din morgă trag cu urechea la secunzii visului de trecere.

Întrebarea va fi mereu aceeaşi. Moartea va fi aceeaşi

moarte, deşi se ascunde în catedrala viscerelor noastre, deşi

polenul extaziază zborul.

Nu mai suport agenda asta paralelă fără pastă de dinţi, dar şi fără dezgust.

Pe saltea, chiştoace şi sutiene, vârste transpirate.

Barataria, 11.II.2013


Traducere în română de  Alice valeria Micu

AGENDA DEL PAISAJE

hundo mi puño en sus vocales débiles…

ALEX PAUSIDES

(Vamos, aunque no lo quiera hacia lo inhóspito de las aguas derretidas en la escalera de las sábanas. Allí los puchitos de linaza colados en los juegos matinales del jardín o, en las horas nocturnas, al antojo de las pulsiones del vaso. Día a día afilamos los labios de la sed, despojamos las manos del frío, buscamos en la rama el pájaro de la muerte, nos volvemos implacables en la bolsa de las ilusiones, dibujamos jaguares para que muerdan nuestras vestimentas, desnudamos la fe en la oscuridad de los orgasmos, el mismo fluir que a menudo se vuelve huraño, —¿podremos un día liberarnos de esta muerte a pausas, romper las aristas de la desazón, escribir otro poema con los gestos típicos del polen? Para reescribir nuestra agenda de arcilla, necesitamos el sexo de las libélulas, la técnica del balanceo del mar o de la tinta, los tranvías colgando de las esquinas de la madrugada…)

En la bifurcación del collage del semen, las palabras trasegadas del crujir,

la aurora con sus pulsiones diurnas antes que mueran las sábanas:

—Por si hay dudas, ya hemos reescrito la idiotez de la melancolía en todas

sus formas posibles, hemos pintado la intemperie de escaleras.

Hacia sueños que ya no conozco, —miradme— la franela de sal del viento

con sus viejos sótanos de oscuridad.

Aquel grifo de las aguas derretidas, en la pared de la página en blanco,

y el tiempo que se nos muere en nuestras manos;

dentro de qué pan deben cruzar nuestras hambres, sin que las piedras

de las morgues acechen

los segundos del entresueño del tránsito.

La pregunta será siempre la misma. La muerte será la misma muerte, aunque

se disfrace de catedral en nuestras vísceras, aunque el polen extasíe el vuelo.

Ya no aquella agenda paralela sin dentífricos, tampoco el asco.

Sobre el tapiz, las colillas y los sostenes, las edades transpiradas…

Barataria, 11.II.2013

TIMP

Imagen tomada de la red

TIMP

Între secrete şi lucruri trecătoare nu există echilibru, nici ceva să merite

să‐l împrăştie pe fața pământului, nici drumuri de lungi distanțe.

Unele ceasuri călătoresc în pălării subterane de foame sau sulf,

—operă, poate, a mâinilor străine care ne incendiază

din mucegaiul obişnuit al străzilor.

Traversează beția fulgerului propriile sale inflorescențe.

Din ce fel de mâncare ne vin semințele irosite, reziduul de plângeri

ale pantofilor, stropul de soare pe vine?

Între ceață și tigaia clarității, mizeria, și aceste ciudate

güishtes de drumuri în căutarea ferestrelor și semafoarelor în mijlocul orelor

înşelătoare, când știm că totul se converteşte în joc de evadări.

Ar trebui să aerisim,

fără îndoială, mirajul pentru a‐l vinde mai târziu, la piața de

vechituri, printre tiliches când afluxul mulțimii muşcă

fiecare umbră a văzduhului.

Timpul și oamenii se pierd pe stradă: suntem tot ucenici

în beznă, atârnăm legătura în scriitura somnambulismului,

suntem fascinați de vraja mirosului, în fața transparențelor

calendarul blindat al bufnițelor,

acelaşi joc al scânteierii pamfletului, în cearcănele corbului.

Și când efervescența urcă la peste patruzeci de grade Celsius, oh, asfixie și chin,

experți în filmul mut al cuvântului: plouă cele şapte vertebre ale spinării,

scribul versatil al tabletei false, rotația orfică a fazanului (Phasianus colchicus),

oh, acoperișul nebuniei într‐o lăută de schimbări ireversibile.

Când umbra devine posedată, ai nevoie de o chiuveta şi ierburi

aromatice, — în felul acesta, respălăm zgârie‐norul aroganței,

până când vom putea respira, ca într‐o parodie cu zei și semizei.

În iazul caroseriilor, poate rămâne picătura de sare

atașată la înşelătoria oglinzii: acolo minutele interioare ...

Barataria, 24.II.2013

Traducere în română de  Elena Liliana Popescu 

TIEMPO

Entre arcanos y fugacidades no hay balanza, ni pelo que valga

para repartirlo sobre la faz de la tierra, ni andaduras en tramos largos.

Algunos relojes viajan en sombreros soterrados de hambre o azufre,

—obra, quizás, de extrañas manos que nos incendian,

desde el moho habitual de las calles.

Cruza la ebriedad del relámpago sus propias florescencias.

¿De qué plato nos vienen las semillas desgastadas, el bagazo de quejas

de los zapatos, el chorro de sol en cuclillas?

Entre la niebla y la sartén de la claridad, la indigencia, y esos extraños

güishtes de andar buscando ventanas y semáforos, en medio de horas

resbaladizas, cuando sabemos que todo se convierte en juego de huidas.

Deberíamos orear, sin duda,

el espejismo para venderlo después en el mercado de

pulgas, en medio de tiliches, cuando el goterón del gentío muerde

cada sombra de la intemperie.

Tiempo y personas se pierden en la calle: siempre somos aprendices

en lo lúgubre, colgamos la atadura en la escritura del sonambulismo,

nos fascinamos en el encantamiento del olfato, ante la transparencia

el calendario armado de lechuzas,

el mismo juego del fulgor del panfleto, en las ojeras del cuervo.

Y cuando el hervor sube a los cuarenta grados Celsius, ay, asfixia y martirio,

buzos en el cine mudo de la palabra: llueve las siete cabritas del espinazo,

el escriba versátil de la tablilla falsa, la rotación órfica del Phasianus colchicus,

ay, el tejado de la locura en un laúd de mudanzas irreversibles.

Cuando la sombra se vuelve posesa, es necesario un lavatorio y yerbas

aromáticas, —de esta forma, remojamos el rascacielos de la altanería,

y hasta podemos respirar, como en una parodia de dioses y semidioses.

En el estanque de las carrocerías, quizás quede la gotita de sal

Pegada al desatino del espejo: allí los minutos interiores…

Barataria, 24.II.2013