viernes, 31 de enero de 2014

OBSTACOL

Imagen cogida de la red



OBSTACOL




Sensibile megnetisme a imaginii fermecate. Floarea roșie 
a pietrei încurcată în alegoria cutezanței.
În scriere se succed grădini lichide, amare turcoaze înclinate
în gură, trecătoare fraganțe de pești descompuși.
Peste risticul spumei, vigoarea de lut a bănuielilor,
Și această sare demențială care încurcă totul: pentru ca Pacea să fie în toate, e nevoie de
învocarea lui Pilat, să se scrie niște promisiuni,
scrobirea genunchilor și a punctelor slabe, să se bea hățișul catastrofei.
—Chiar și așa trebuie să merg în mijlocul gâtlejurilor pescărușilor.
Știu că penumbra nu e obiect de vânzare-cumpărare. Merg spre candelabrul
verii. Pentru orice eventualitate, trebuie să îmbălsămez focurile trecute...

Barataria, 08.X.2013, din cartea  POST-SCRIPTUM

Poema traducido por Elisabeta Botan 



ESCOLLO




A flor de piel los magnetismos de la imagen conjurada. La flor roja
de la piedra enredada en la alegoría del arrojo.
En la escritura suceden jardines líquidos, amargas turquesas inclinadas
en la boca, huidizas fragancias de peces putrefactos.
Sobre el cascajo de la espuma, el verdor de arcilla de las escamas,
Y esa sal demencial que lo trastoca todo: para que todo sea Paz, hay necesidad
de invocar a Pilatos, escribir unas cuantas promesas,
almidonar las rodillas y los ijares, beber el matorral de la catástrofe.
—Aun así debo caminar en medio de las fauces de las gaviotas.
Sé que la penumbra no es objeto de compraventa. Voy hacia el candelabro
del estío. Debo embalsamar, por si acaso, los fuegos pasados…

Barataria, 08.X.2013, del libro POST SCRIPTUM

FĂRĂ ÎNTOARCERE

Imagen cogida de la red




FĂRĂ ÎNTOARCERE




Toate zilele în zgomotele chiciurii și totuși, nimic nu se întoarce
la clopotul arborelui care se deschide ochiului prelung al ușilor.
—Putem invoca. Poți invoca.
Acolo, doar cămara de odinioară și o insulă de corali amorțiți.
(La împărțire ultima e întotdeauna rana pe care ne-o lasă orizontul,
timpul care cândva a deschis calea.)
Minutele ierbii cresc altfel, — marea înaripată a sufletului
e întotdeauna cometă,
nisipul fin al tainei din batistă,
perdelele luminilor ce fluieră la destinație.
Când mă voi reîntoarce, toți vor fi excese profetice expirate, va mai fi
curcubeul cu râul lui de lumini?
—Toată lumina e inapelabilă în largul mării, —o zice stăpânirea serii.

Barataria, 01.X.2013, din cartea POST-SCRIPTUM 

Poema traducido al rumano por Elisabeta Botan                        

 

SIN RETORNO





Todos los días en los ruidos de la escarcha y sin embargo, nada regresa
a la campana del árbol que se abre al ojo alargado de las puertas.
—Podemos invocar. Puedes invocar.
Allí, sólo es la alacena de antaño y una isla de corales entumecidos.
(Lo último en partir siempre es la herida que nos deja el horizonte,
el tiempo que alguna vez abrió el camino.)
Crecen de otra forma los minutos del césped, —siempre es cometa el mar
alado del aliento,
la arenilla del ajo en el pañuelo,
las cortinas de los faroles que silban en el destino.
Cuando retorne, serán otros los excesos proféticos respirados, ¿estará
el arcoíris con su río de pupilas?
—Toda la luz es inapelable en alta mar, —lo dice el timón de la tarde.

Barataria, 01.X.2013, del libro POST SCRIPTUM

jueves, 30 de enero de 2014

PUBIS

Imagen cogida de la red



PUBIS



Despletind în adâncitura suflării, sânii în aversul

fulgerului: Mă înfășor în claritatea apei sale solare, atingerea deviată
în intensitatea sa. (Anotimpul total cum ar spune Juan Ramón),
bunătatea asta de ferment în tropic. Această lumină roditoare de mare transfigurată.
Pulsul trebuie să iasă nevătămat după ce capul achită
susurările defocalizării? —Aceasta e o garnitură de pescăruși,
apă pe marginea pergamentului ancestral,
aur evocat în toba pasiunii arzătoare.
Planeta aspirată, în taină, de piele, ; după aceea, nostalgia; sub
pleoape: guguștiucul alegoriei cu zestrea sa.
Aflorimentul roșu al trupului suspendat, argilizează vara crăpăturii.
(Contra vântului, la mică distanță coroana ginestrei cu înălțimea sa.)
În timpul cufundării, se arată pârghiile parfumului. (Știu, chiar acum,
când bolta cerului s-a convertit în basorelief , iar apa în explozie liniștită.)

Barataria, 09.X.2013, din cartea POST-SCRIPTUM

Poema traducido por Elisabeta Botan



PUBIS




Destrenzado en la hondonada del aliento, el pitón en el anverso
del relámpago: Me lío en su claridad de agua solar, el tacto descarriado
en su intensidad. (Estación total como diría don Juan Ramón),
esta bondad de levadura en el trópico. Esta luz frutal de mar transfigurado.
¿Es menester que el pulso salga ileso después que la jícara salda
los murmullos del desfogue? —Aquella es una guarnición de gaviotas,
agua en el brocal del pergamino ancestral,
oro revivido en el tambor de la hoguera.
En el misterio, el planeta aspirado de la piel; la nostalgia, después; debajo
de los párpados: la torcaz de la alegoría y sus ajuares.
Rojo el farallón del cuerpo en vilo, arcilla el estío de la grieta.
(En el contraviento, el cenáculo de la retama con su altura a quemarropa.)
Durante el buceo, emergen las bisagras del perfume. (Lo sé justo ahora
cuando el firmamento se ha convertido en bajorrelieve y explosión el agua apacentada.)

Barataria, 09.X.2013, del libro POST SCRIPTUM


STRĂLUCIRE

Imagen cogia de la red




STRĂLUCIRE



Peste suprafața apei, respirația profetică a grădinilor
moarte; acum e timpul începerii lecțiilor pielii, și de a corecta lecția
puzderiilor eterice de frunze care cad,
—doar privirea ce presimte voracitatea și o mână de șoimi
împrăștiați pe brazda făcută de mlădițele viței-de-vie.
Și în reflexul asemeni neliniștii cufundate, partitura unei line mișcări,
rădăcinile precum bolțurile ceasornicăriilor marcând elitrul.
E aproape lumina noctură ce pulsează în sfârcuri, e aproape moartea ce sălășluiește 
în strălucirea lichidă a clipei,
sânul agățat în tăinuirile mele, trupul fără lumini.
(În apus, zgârie eterul cordajului cu atingerea-i efemeră.)

Barataria, 06.X.2013, din cartea POST-SCRIPTUM

Poema traducido por Elisabeta Botan



RELUMBRE




Sobre la superficie del agua, la respiración profética de los jardines
muertos: ya es hora de abrir las lecciones de la piel, y corregir la lección
de los cojines etéreos de las hojas que caen,
—sólo la mirada que presiente la voracidad y el puñado de azores
dispersos en el surco hecho por los pámpanos.
En el reflejo también el ansia hundida, la partitura del lento movimiento,
las raíces como pernos de relojerías marcando el élitro.
Es casi luz nocturna la que late en los pezones, es casi la muerte que habita
en este relumbre líquido del ahora,
la ensenada colgada de mis solapas, el cuerpo sin pupilas.
(En el poniente, rasga el éter del cordaje con su tacto efímero.)

Barataria, 06.X.2013, del libro POST SCRIPTUM

miércoles, 29 de enero de 2014

PEISAJ

Imagen cogida de la red




PEISAJ




Viitorul e doar o cale fără ochi; cu cât mai mult cineva ar vrea să-i deschidă
gura, suflarea înnoptează înainte ca trilul să fie vizibil.
Fidel repertoriului vinețiu al luminii, am scris propriile mele manuale:
uneori întregul peisaj e haotic ca funinginea cearcănelor,
ca bucuria grea a iremediabilului.
—Între rude, pielea sării, recompensa prezentului...

Barataria, 05.X.2013, din cartea POST-SCRIPTUM



PAISAJE




El futuro es sólo una calle sin ojos; por más que alguien quiera abrir
su boca, el aliento anochece antes que se haga visible el trino.
Fiel al repertorio cárdeno de la luz, he escrito mis propios manuales:
a veces todo el paisaje es caótico como el hollín de las ojeras,
como la dura alegría de lo irremediable.
—Entre deudos, el cuero de la sal, recompensa del ahora…

Barataria, 05.X.2013, del libro POST SCRIPTUM


ARIPI (POEM CONFESIONAL)

Imagen cogida de la red




ARIPI (POEM CONFESIONAL)




Știu că până și pasărea cea mai austeră le are pe ale ei. De ce te preocupi?
—mi-a zis lumina—, cu simplitatea sa în fața perdelei de umbră:
în timp ce gânditorii inefabili pleacă,
recurg la rația-mi zilnică de licurici. Există anumite atavisme
care cangrenează: cerneala, ca beția excesivă, între gratii.
(La sute de kilometri doarme marea cu irosirile ei:”Mătura
noua nu lasă praf în urmă, dar se învechește repede”.)
—Și nu e nevoie de a face atâta ostentație, ”calul bun se vinde 
din grajd”. Și, da, excesul de cerneală e problema,
să începem prin a arde carnea cu patimile ei murdare (lumina și aripa sunt orizontul
nu fantasma, nici himera), așa o spune cel de dincolo fără mânie.
Singura mea impropietate e învățarea în fiecare zi din urna alfabetului,
fără a scotoci prin alte pagini chinuite. 

Barataria, 24.IX.2013, din cartea POST-SCRIPTUM


Poema traducido al rumano por Elisabeta Botan



ALAS (POEMA CONFESIONAL)




Sé que hasta el ave más adusta tiene las suyas. ¿De qué te preocupas?
—me dijo la linterna—, con su sencillez frente a la cortina de la sombra:
mientras los pensadores inefable van,
recurro a mi ración diaria de luciérnagas. Existen ciertos atavismos
que engangrenan: la tinta, como la demasiada ebriedad, entre verjas.
(A cientos de kilómetros duerme el mar y sus desperdicios: “Bien barre
la escoba nueva, pero pronto se hace vieja”.)
—Y no hay necesidad de hacer tanto alarde, “que el buen paño en el arca
se vende.” Y sí, la demasía de la tinta es el problema,
empecemos por quemar la carne y sus fuegos sucios (luz y ala son horizonte
no fantasma ni quimera), así lo dice el más allá sin iracundia.
Mi única impropiedad es aprender todos los días en el cántaro del alfabeto,
sin hurgar en otras páginas atribuladas.


Barataria, 24.IX.2013, del libro POST SCRIPTUM