domingo, 23 de diciembre de 2018

MOȘTENIRE

Imagen Pinterest






MOȘTENIRE




Departe acum de coagulul elipsei, nu mai e nevoie de cortegii, nici de exoduri. — Mi-e de ajuns poțiunea moștenită și scapularul batjocurii și doliul din jurul gâtului.

Din cartea ”Antipozii oglinzii”, 2018
Traducerea Elisabeta Botan




HERENCIA




Lejos ya del coágulo del eclipse, no hacen falta más cortejos, ni éxodos. —Me es suficiente el brebaje heredado y el escapulario de escarnio y luto alrededor de mi cuello.

Del libro: “Antípodas del espejo”, 2018
©André Cruchaga

DEVASTARE

Imagen Pinterest





DEVASTARE




În întuneric, degetele înfipte în abis şi reprimarea poftelor sărind peste crăpăturile circumcizate ale setei. Pare o eternitate beatitudinea pierderii, rupând coşmarurile unde se amestecă toate sacrificiile posibile. Corpul aluviunii nu este o pasăre de trecere de centurile mortale ale opulenței. Uneori trebuie doar să mori pentru a înţelege limbajul absolut. Sau să întorci spatele  înălţimilor. Sau să expiri în dune tot mirajul. (Întotdeauna trebuie să ai răbdare în faţa colţilor amenințători ai bestiei  rӑspândite în cele mai adânci unghere. Tot iadul s-a lipit de ulciorul de rouă al rănii.)

Distanţa, deşi mizerabilă, îmi dă iertarea necesară pentru atragerea suflării atâtor prădări. Așadar, evit ruşinea frisoanelor şi devastările care produc nenumăratele scântei ale valurilor.

©André Cruchaga, 22.12.2018
© Ioana Haitchi.Traducerea, 23.12.2018, Klausenburg





DEVASTACIÓN




En la oscuridad, los dedos incrustados en el abismo y el pespunte de ansias saltando sobre las grietas circuncidadas del guiso. Parece una eternidad la beatitud del extravío, romper las pesadillas donde se mezclan todos los degüellos posibles. El casco de los aluviones no es un ave de paso en los mortíferos centavos de la opulencia. A veces sólo hay que morir para entender el lenguaje del absoluto. O girar al revés de las alturas. O exhalar en el médano todo el espejismo. (Siempre hay que ser paciente frente a los colmillos del zumbido de la bestia descuartizada en el rincón de las vegetaciones más espesas. Todo el infierno está ceñido al cántaro de rocío de la herida.)

La distancia, aunque miserable, me da la absolución necesaria para remolcar el aliento de tantas depredaciones. Y así, evitar la turbación de los escalofríos y las devastaciones que producen las innumerables centellas del oleaje.

Del libro: “Antípodas del espejo”, 2018
©André Cruchaga, 

ARTIFICIU

Imagen Pinterest






ARTIFICIU




A trebuit să ne prefacem, atunci, fiecare tortură: întunericul irascibil al statuilor, chiar şi moartea orgasmică a epifaniilor, sau acea coroană de chiparos a absolutului. Cu buzunarele până la gâtul suferinţei, această soartă a greutății inexpresivului. (Uneori, primăvara plumburie a după-amiezii și ferestrele speriate ale ochilor mei: înainte de muţenie, tot adevărul e suspicios. Astăzi, iminentă și incoloră, acea vârstă rătăcitoare a incendiilor, marea viselor în coșmarurile mele.) Du-te şi umblă, întorcându-te la vest.

Din cartea: Antipozii oglinzii, 2018


©Ioana Haitchi
©  André Cruchaga
© Traducerea, 23.12.2018, Klausenburg





ARTIFICIO




Había que fingir, entonces, cada tortura: la irascible oscuridad de las estatuas, aun la muerte orgásmica de las epifanías, o esa corona de ciprés del absoluto. Con los bolsillos hasta el cuello de la angustia, esta suerte del peso de lo inexpresivo. (A ratos, el manantial plomizo de la tarde y las ventanas ahuyentadas de mis ojos: ante la mudez, toda verdad es sospechosa. Hoy, inminente e incolora aquella edad errante de incendios, el mar del sueño en mis pesadillas.) Ve y anda, volviéndote al poniente.

Del libro: Antípodas del espejo, 2018
©André Cruchaga