CORP DEZVELIT

Imagen cogida del blog de Ioana Haitchi

CORP DEZVELIT

În memoria mâinilor  s-a răspândit toată lumina litoralului.

Ochii ce coboară în suspinul preludiului, —trec prin indigo

direct pe sânii păsărilor.

În profunzimea atingerii am citit infinitatea omului. (Sângerările pulsului

în timp ce navigam prin nerăbdare.)

Orele condensau tot somnambulismul, gemând profund şi imemorial.

Zăngănitul corporalităţii, urma laborioasă a jubileului.

În ţara valurilor seculare, stropii inepuizabili cu trena lor.

(Există în această lume intimă o renaştere în adâncul sufletelor,

                                                                                                      [unde unii aşteaptă

ca magnetismul febrei să fie lumină: în memorie,

lungul drum al orelor.) Spre zorii secetoşi, furtuna florilor.

În lemnul timpului extins, lumea triunghiulară a nebuniei.

Începând cu perenitatea golului, neadormita sete în grădina plină de speranţă.

Golul gâfâind în lutul verbelor: se joacă cu limba

precum un copil cu mâinile; ne jucam ultima carte a apelor…

© André Cruchaga, Barataria, 02.XII.2014

© Traducerea Ioana Haitchi

CUERPO DESNUDO

En la memoria de las manos, la luz toda del litoral desparramado.
Los ojos que descienden en el suspiro del escarceo, —transcurre el índigo
sobre el seno urgente de pájaros.
En la profundidad del roce, leo la infinitud de lo humano. (Sangra el pulso
mientras navego a través de la impaciencia.)
Las horas condensan todo el sonambulismo, gemido hondo e inmemorial.
Del tableteo de la corporeidad, el vestigio laborioso del júbilo.
En la tierra del oleaje secular, salpica lo inagotable con sus trenes.
(Hay en este íntimo mundo, un desnacer de hondas almas,

                                                                                                      [allí donde uno espera
que el magnetismo de la fiebre se haga luz: adentro de la memoria,
el ancho sendero de las horas.) Hacia el alba de la sequía, florece el cierzo.
En la madera extendida del tiempo, el planeta triangular de la locura.
Desde la perennidad tendida, la sed insomne del huerto esperanzado.
El jadeo vacía la arcilla de los verbos: juega el lenguaje como un niño
entre las manos; jugamos al libro último de las aguas…

© André Cruchaga, Barataria, 02.XII.2014

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate