sábado, 13 de junio de 2020

DIN DEPĂRTARE│ DESDE LO REMOTO

© Pintura de Henri Matisse






DIN DEPĂRTARE




Din depărtare, întotdeauna marginea întunericului, strălucirea lui
de durere ascuțită, același epitaf al dansului sinistru.
Prin urletul candelei, gemetele sângelui impudic
și străzile mumificate, indiferente la fericire.
În eșarfele foamei se diluează promisiunile și briza
iernii și frica tăcută cu pereții ei groși.
Încă o dată ne golește abisul și vidul lui dezbrăcat de îngheț.
Încă o dată se dizolvă ferestrele în fața jafului libertății,
în fața muribundului care se târăște în întuneric.
Încă o dată uraganul absolut al mizeriei și peisajul întrerupt
al unei lumi duplicate: acum ni se împarte foamea
în pungulițe de gunoi, în timp ce un perete de frisoane
sparge dinții și poate un curcubeu de speranță.
Somnul pare a fi un coșmar dilatat sau un obiect desuet.

Din cartea, Pragul suspiciunii, 2020
© André Cruchaga, 12.06.2020
© Traducerea Ioana HAITCHI, 13.06.2020, Klausenburg
© Pictura Henri Matisse




DESDE LO REMOTO




Desde lo remoto, siempre, el filo de la oscuridad, su brillo
de delgado dolor, su mismo epitafio de danza siniestra.
Entre el aullido del candil, los gemidos de impúdica sangre,
y las calles momificadas, indiferentes a la felicidad.
En los pañuelos del hambre se diluyen las promesas y la brisa
del invierno, y el miedo callado con sus gruesas paredes.
Otra vez nos vacía el abismo y el vacío desnudo de la heladez.
Otra vez se disuelven las ventanas frente al robo de la libertad,
frente al moribundo que se arrastra en la oscuridad.
Otra vez el huracán absoluto de la miseria y el paisaje quebrado
de un mundo duplicado: ahora se nos reparte el hambre
en bolsitas de basura, mientras un muro de escalofríos
quiebra los dientes, y acaso un arco iris de esperanza.
El sueño parece ser una dilatada pesadilla, o un objeto en desuso.

Del libro: Umbral de la sospecha, 2020
© André Cruchaga
© Pintura de Henri Matisse

sábado, 6 de junio de 2020

OGLINDĂ ÎNDEPĂRTAT │ OGLINDĂ ÎNDEPĂRTAT

©Pintura de Gerard Brok






OGLINDĂ ÎNDEPĂRTAT




Ne-a rămas în timp martorul mut al grădinilor și acea oglindă îndepărtată care avertizează memoria în transa umbrelor ei. Nu este întâmplătoare zbaterea scalpului din piept, nici fabula aceea din suburbii, nudă în anxietate care favorizează agonia. Întotdeauna am mers desculți și trupul nu făcea excepție. A fost ceva mister în acea sare din peisajul orgasmelor. A fost atunci când instinctul a deschis ușa genitală a posterității și furtuna ei a izbucnit din fereastră. (Dar în fugă, apoi, galopul septural al flăcării, marea înecată în gât, o lalea de cenușă prinsă în dinți.) În rest, e doar un râu de orfani.

Din cartea: Pragul suspiciunii, 2020
© André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 06.06.2020, Klausenburg
© Pictură de Gerard Brok




ESPEJO REMOTO




Nos queda en el tiempo el testigo mudo de los jardines y aquel remoto espejo que advierte la memoria en su trance de sombras. No es casual el aleteo del escalpelo en el pecho, ni aquella fábula de suburbios desnudos en la ansiedad que propicia la agonía. Siempre anduvimos descalzos y el cuerpo no fue la excepción. Había algo de misterio en aquella sal del paisaje de los orgasmos. La había cuando el instinto abría la puerta genital de la posteridad y su tormenta de ráfaga de ventanales. (Pero en la fuga, luego, el galope sepulcral de la llama, el mar ahogado en la garganta, un tulipán de ceniza atrapado en los dientes.) Lo demás, es solo un río de orfandades.

Del libro: Umbral de la sospecha, 2020.
©André Cruchaga, 06.06.2020
©Pintura de Gerard Brok

viernes, 5 de junio de 2020

ÎNTUNERICUL ȚĂRII

© Pictura: Nadine Bourgne






ÎNTUNERICUL ȚĂRII




Se simte deja forma frigului în urechi și mirosul intens de terebentină în nas. Pe piept, acei pini nelipsiți ai poftei și pielea unei păsări jupuite. Țara este făcută din oase, doliu și suferință: acum rumegușul rugăciunilor se înverzește, în timp ce capsula paradisului nu rezistă strânsorii. Uneori, ieslea aceea este dinainte un giulgiu sau doar oglinda nudității fragmentate. Pe străzi, foamea ca un păianjen de cal, un astfel de adagio care străjuiește un râu de lamentări.

Din cartea, Pragul Suspiciunii, 2020.
© André Cruchaga
© Traducerea: Ioana HAITCHI, 05.06.2020, Klausenburg
© Pictura: Nadine Bourgne




OSCURIDAD DEL PAÍS




Ya se siente la forma del frío en las orejas y las naguas de trementina en el olfato. Sobre el pecho aquellos pinos imperdibles del ansia y el ocote de pájaro desollado. El país se va haciendo de huesos, luto y desamores: ahora reverdece el aserrín de las plegarias, mientras la cápsula del paraíso no resiste el desfiladero. A ratos, aquel pesebre es una mortaja anticipada, o solo un espejo de fragmentada desnudez. En las calles, el hambre como araña de caballo, tal un adagio que guarda un río de lamentos.

Del libro: Umbral de la sospecha, 2020.
©André Cruchaga, 05.06.2020
©Pintura de Nadine Bourgne


lunes, 1 de junio de 2020

ÎNDÂRJIRE

©Pintura de Joan Mitchell





ÎNDÂRJIRE




Ne plouă această îndârjire a ochilor care se pierd în depărtare. De fiecare dată, dor psalmii nopții și cangrena succesivă a clopotelor și aceste zile care erup ca pereții zgâriați. Gura ne incită să mușcăm usturoiul strigătului care ne șoptește în zorii derivei. În ultimul vis al muștei efemere, frumusețea ne lovește chiar acolo unde viermele scufundă sicriele vidului. Apoi, timpul și tapiseriile sale deghizate în tandrețe.

Din cartea, Pragul suspiciunii, 2020
© André Cruchaga, 31.05.2020
© Traducere Ioana HAITCHI, 31.05.2020, Klausenburg
© Pictură de Joan Mitchell




TERQUEDAD




Nos llueve esta terquedad de los ojos que se pierden en la lejanía. Cada vez, duelen los salmos de la noche y la sucesiva gangrena de las campanas y estos días que irrumpen como paredes escaldadas. La boca nos incita a morder el ajo del grito que nos susurra en el alba a la deriva. En el último sueño de la mosca efímera, la belleza nos golpea justo donde el gusano, sumerge los ataúdes del vacío. Después el tiempo y sus tapicerías disfrazadas de ternura.

Del libro: Umbral de la sospecha, 2020.
©André Cruchaga, 31.05.2020
©Pintura de Joan Mitchell