sábado, 14 de noviembre de 2020

ACALMIE│ ACALLAMIENTO

 

Imagen Pinterest




ACALMIE

 

 

Eu, care nu sunt piatră, ci o cărare

la răscruce atunci când trec picioarele goale.

Luis Cernuda.

 

 

Știu doar că trec prin noapte privindu-ți pleoapele ațintite spre infinit. Pe drum, vântul peștilor flutură în coșmarurile de piatră care pe cărarea înaltă a apelor trezite ne răsfrânge. O zi, am spus, dar zilele au devenit indecente în fața oglinzii pline cu pescăruși de pluș. Acum este batista mută cu aripi, aceea care se oprește sau se joacă în ochii abrupți ai acestei plimbări mereu desculțe. Întotdeauna, ca după-amiaza dezordonată a brațelor.

 

Din cartea, Distanțe frânte, 2020

© André Cruchaga

© Traducerea Ioana HAITCHI, 08.11.2020, Klausenburg

 

 

ACALLAMIENTO

 

 

Yo, que no soy piedra, sino camino

que cruzan al pasar los pies desnudos.

Luis Cernuda

 

 

Solo sé que cruzo la noche mirando tus párpados prendidos en el infinito. En el camino, el viento de peces aletea en las pesadillas de piedra que nos prodiga el alto sendero de las aguas despiertas. Un día, dijimos, pero los días se volvieron indecentes frente al espejo lleno de gaviotas disecadas. Ahora es el pañuelo mudo de alas, el que enmudece o juega en los ojos empinados de este andar siempre descalzo. Siempre así como la tarde despeinada de unos brazos.

 

Del libro: Lejanías rotas, 2020

©André Cruchaga

Imagen: Pinterest


sábado, 7 de noviembre de 2020

NU MAI E NICIO AȘTEPTARE│ YA NO HAY ESPERA

Imagen Pinterest



NU MAI E NICIO AȘTEPTARE

 

 

Sufletul care la bătrânețe se îndrăgostește

întârziat și obosit nu mai are la ce să se aștepte.

Francisco Cuaresma Borrero

 

 

Și da, nu mai e nicio așteptare ca timpul să-și schimbe îmbobocirea. E un puf de chiparoși în adiere și un zbor sumbru în jurul acelei străzi de guri revărsate, dezvăluite în vise. Înaintea unui suflet epuizat, doar strigătul, tristețea sau resemnarea, aprinse de aripile stânjenite. Azi nu se aude în mine, strigătul de miriște al pieptului tău: aud doar apa curgând fără speranță în ultima mea meditație. Noaptea muribundă pustiește cu ochii ei de cernire amară.

 

Din cartea: Rămășițe sparte, 2020

© André Cruchaga

© Traducerea Ioana HAITCHI, 07.11.2020, Klausenburg

Imaginea: Pinterest

 

 


YA NO HAY ESPERA

 

 

El alma que de vieja se enamora

tarde y cansada ya no tiene espera.

Francisco Cuaresma Borrero

 

 

Y sí, ya no tiene espera el tiempo que cambia su gema. Hay un plumón de cipreses en el aliento y un vuelo lúgubre alrededor de aquella calle de desbordadas bocas, revelada en los sueños. Ante un alma tísica, solo el grito, la tristeza o la resignación, incendiada por avergonzadas alas. Hoy es calma en mí, el clamor de rastrojo de tu pecho: Solo escucho el agua que fluye irremediablemente en mi postrera meditación. La noche moribunda deserta con sus ojos de amargo cenicero.

 

Del libro: Lejanías rotas, 2020

©André Cruchaga

Imagen Pinterest