Imagen: Pinterest
MEMORIA ULEIULUI
În
interiorul gâtului, mâna ușoară a vântului și muzica mereu vie a pinilor. (Fiecare nuditate vine peste propria sa
lumină, această memorie care ne aminteşte de umbre.)
În
ochi, braţele pământului şi răpirea lui infinită.
Totul
e necruţător şi dur, ca granitul îmbrăţişat de ruguri antice. Timpul este al
nimănui şi merge la întâlnirea noastră: apasă așternutul frunzelor de-a lungul
orelor.
Începând
de azi îmi rămâne doar setea şi nuanţele uleiului din copilărie.
Dacă
trăiesc, este pentru a strânge această durere intensă de a fi, mușcând resturi
de țărână, înălțându-mă în atât de multe răsărituri scufundate. (Pieptul se cutremură în frigul lui
neajutorat și inexorabil, târându-și cenușa cu sicriele lor iubitoare.)
Din Poemele
neîncrederii, 2018
©André
Cruchaga
©Ioana
Haitchi, traducerea, 15.07.2018, Klausenburg
Imagine:
Pinterest
MEMORIA AL ÓLEO
Dentro
de la garganta, la mano ligera del viento y la música siempre viva de los
pinos. (A cada desnudez le sobreviene su
propia luz, esa memoria que nos recuerda las sombras.)
En
el ojo, los brazos de la tierra y su arrebatado infinito.
Todo
es implacable y adusto como el granito abrasado por piras antiquísimas. El
tiempo es de nadie y pasa a nuestro encuentro: deprime la fronda espesa de la
hojarasca encima de las horas.
Del
hoy, sólo me queda la sed y los matices al óleo de la infancia.
Si
vivo es para acumular este dolor intenso de ser, morder los residuos del barro,
afirmarme en tantos amaneceres sumergidos. (El
pecho se estremece con su frío inerme e inexorable, reptan las cenizas con sus
féretros amorosos.)
De Poemas
del descreimiento, 2018
©André
Cruchaga
Imagen:
Pinterest
