© Pintura de Henri Matisse
DIN
DEPĂRTARE
Din depărtare, întotdeauna marginea
întunericului, strălucirea lui
de durere ascuțită, același epitaf al dansului sinistru.
Prin urletul candelei, gemetele sângelui impudic
și străzile mumificate, indiferente la fericire.
În eșarfele foamei se diluează promisiunile și briza
iernii și frica tăcută cu pereții ei groși.
Încă o dată ne golește abisul și vidul lui dezbrăcat de îngheț.
Încă o dată se dizolvă ferestrele în fața jafului libertății,
în fața muribundului care se târăște în întuneric.
Încă o dată uraganul absolut al mizeriei și peisajul întrerupt
al unei lumi duplicate: acum ni se împarte foamea
în pungulițe de gunoi, în timp ce un perete de frisoane
sparge dinții și poate un curcubeu de speranță.
Somnul pare a fi un coșmar dilatat sau un obiect desuet.
de durere ascuțită, același epitaf al dansului sinistru.
Prin urletul candelei, gemetele sângelui impudic
și străzile mumificate, indiferente la fericire.
În eșarfele foamei se diluează promisiunile și briza
iernii și frica tăcută cu pereții ei groși.
Încă o dată ne golește abisul și vidul lui dezbrăcat de îngheț.
Încă o dată se dizolvă ferestrele în fața jafului libertății,
în fața muribundului care se târăște în întuneric.
Încă o dată uraganul absolut al mizeriei și peisajul întrerupt
al unei lumi duplicate: acum ni se împarte foamea
în pungulițe de gunoi, în timp ce un perete de frisoane
sparge dinții și poate un curcubeu de speranță.
Somnul pare a fi un coșmar dilatat sau un obiect desuet.
Din cartea, Pragul suspiciunii, 2020
© André Cruchaga, 12.06.2020
© Traducerea Ioana HAITCHI, 13.06.2020, Klausenburg
© Pictura Henri Matisse
© Traducerea Ioana HAITCHI, 13.06.2020, Klausenburg
© Pictura Henri Matisse
DESDE
LO REMOTO
Desde lo remoto, siempre, el filo de la
oscuridad, su brillo
de delgado dolor, su mismo epitafio de danza siniestra.
Entre el aullido del candil, los gemidos de impúdica sangre,
y las calles momificadas, indiferentes a la felicidad.
En los pañuelos del hambre se diluyen las promesas y la brisa
del invierno, y el miedo callado con sus gruesas paredes.
Otra vez nos vacía el abismo y el vacío desnudo de la heladez.
Otra vez se disuelven las ventanas frente al robo de la libertad,
frente al moribundo que se arrastra en la oscuridad.
Otra vez el huracán absoluto de la miseria y el paisaje quebrado
de un mundo duplicado: ahora se nos reparte el hambre
en bolsitas de basura, mientras un muro de escalofríos
quiebra los dientes, y acaso un arco iris de esperanza.
El sueño parece ser una dilatada pesadilla, o un objeto en desuso.
de delgado dolor, su mismo epitafio de danza siniestra.
Entre el aullido del candil, los gemidos de impúdica sangre,
y las calles momificadas, indiferentes a la felicidad.
En los pañuelos del hambre se diluyen las promesas y la brisa
del invierno, y el miedo callado con sus gruesas paredes.
Otra vez nos vacía el abismo y el vacío desnudo de la heladez.
Otra vez se disuelven las ventanas frente al robo de la libertad,
frente al moribundo que se arrastra en la oscuridad.
Otra vez el huracán absoluto de la miseria y el paisaje quebrado
de un mundo duplicado: ahora se nos reparte el hambre
en bolsitas de basura, mientras un muro de escalofríos
quiebra los dientes, y acaso un arco iris de esperanza.
El sueño parece ser una dilatada pesadilla, o un objeto en desuso.
Del libro: Umbral de la sospecha, 2020
© André Cruchaga
© Pintura de Henri Matisse
© Pintura de Henri Matisse
No hay comentarios:
Publicar un comentario