Imagen Pinterest
DEVASTARE
În întuneric,
degetele înfipte în abis şi reprimarea poftelor sărind peste crăpăturile
circumcizate ale setei. Pare o eternitate beatitudinea pierderii, rupând
coşmarurile unde se amestecă toate sacrificiile posibile. Corpul aluviunii nu
este o pasăre de trecere de centurile mortale ale opulenței. Uneori trebuie
doar să mori pentru a înţelege limbajul absolut. Sau să întorci spatele
înălţimilor. Sau să expiri în dune tot mirajul. (Întotdeauna trebuie să ai răbdare în faţa colţilor amenințători ai
bestiei rӑspândite în cele mai adânci unghere. Tot iadul s-a lipit de
ulciorul de rouă al rănii.)
Distanţa, deşi mizerabilă, îmi dă iertarea necesară pentru atragerea suflării atâtor prădări. Așadar, evit ruşinea frisoanelor şi devastările care produc nenumăratele scântei ale valurilor.
©André Cruchaga, 22.12.2018
© Ioana Haitchi.Traducerea, 23.12.2018, Klausenburg
DEVASTACIÓN
En la oscuridad,
los dedos incrustados en el abismo y el pespunte de ansias saltando sobre las
grietas circuncidadas del guiso. Parece una eternidad la beatitud del extravío,
romper las pesadillas donde se mezclan todos los degüellos posibles. El casco
de los aluviones no es un ave de paso en los mortíferos centavos de la opulencia.
A veces sólo hay que morir para entender el lenguaje del absoluto. O girar al
revés de las alturas. O exhalar en el médano todo el espejismo. (Siempre hay que ser paciente frente a los
colmillos del zumbido de la bestia descuartizada en el rincón de las
vegetaciones más espesas. Todo el infierno está ceñido al cántaro de rocío de
la herida.)
La distancia,
aunque miserable, me da la absolución necesaria para remolcar el aliento de
tantas depredaciones. Y así, evitar la turbación de los escalofríos y las
devastaciones que producen las innumerables centellas del oleaje.
Del libro: “Antípodas del espejo”, 2018
©André Cruchaga,
No hay comentarios:
Publicar un comentario