Imagen cogida del FB de Pere Bessó
ODATĂ CÂNDVA
Cândva,
într-un loc anume, îngerul și rănile sale, copacul nevăzut al vântului,
diversele oglinzi ale visului dispărute sub pleoape.
La ușa sau în absență, nu voi aștepta nicicând altceva decât visele-mi, dar voi păși descărnat cu degetele.
Ca o pasăre m-am ferit mereu de tot ce nu era zbor.
Pe epiderma uitării se mișcă ramurile sângelui care îmi sprijină trupul și absurditatea muștelor.
Cineva, adeseori, dormitează între florile propriilor țoale.
©
Traducerea Andrei Langa.
ALGUNA VEZ
Alguna
vez, en algún sitio, el ángel y sus heridas, el árbol invisible del viento, los
diversos espejos del sueño hundidos en sus párpados.
En
la puerta o las ausencias, nunca esperé otra cosa que no fueran mis sueños,
pero caminé descarnado con mis dedos.
Como
un pájaro siempre huí de lo que no fuera vuelo.
Sobre
la piel del olvido anidan las ramas de la sangre que me sostienen y el absurdo
de las moscas.
Alguien,
a menudo, duerme en la flor de sus cachivaches.
De
“Poemas del descreimiento”, 2018
©
André Cruchaga
