FEȚELE APRINSE

Imagen cogida de la red

FEȚELE APRINSE

Îmi amintesc doar privirea pulverizată în gât, această brumă de străzi înfometate și aceste iluzii de calificare ale cuvintelor. Fără porți nu am încredere în timp. O piatră de mormânt mereu este o invocare nelocuită. După nostalgii, fug de fricile mele, de setea periculoasă pentru ceasuri, poate de crăpătura oglinzilor în buzunare. (Îmi amintesc primul său gâfâit și a sa dulceață amețitoare și a sa indescriptibilă corpului și a sa sete absolută: acum las singur timpul să recupereze a reinventa paradisul. În lecția de mai încolo asurzește cuvintele. Totul a fost în mâini pline)

Baratia, 2016

Poem de Andrés Cruchaga 
Tradus în limba română de Elena Buldum

ROSTROS ENCENDIDOS

Recuerdo sólo la mirada pulverizada en la garganta, esa bruma de calles sedientas y esos delirios diestros de las palabras. Sin puertas desconfío del tiempo. Una lápida siempre es una invocación deshabitada. Además de las nostalgias, huyo de mis miedos, de la sed peligrosa por los relojes, quizá de la grieta de los espejos en el bolsillo. (Recuerdo su primer jadeo y su vertiginosa dulzura y su inenarrable cuerpo y su sed absoluta: ahora sólo dejo que el tiempo se recupere de reinventar el paraíso. En la lección del más allá ensordecen las palabras. Todo fue a manos llenas.)

Barataria, 2016

Poema de Andrés André Cruchaga
Traducido en rumano de Elena Buldum

TRECERI INUTILE DE TIMP

Imagen cogida de la red

TRECERI INUTILE DE TIMP

Jucam valul păsărilor, în timp ce se roteau inelele timpului. Şi trocul rănilor scârbite mă găzduia. La fel ca tine, sufăr de agonia sudorii pietrelor, în timp ce zilele săptămânii sunt instruite să latre. Despre eroismul brațelor, unghiile vremii ne vor explica. Adevărul este că avem doar imaginile distorsionate ale istoriei. Trebuie să spun, una este expusă pliului conştiinței. Prin urmare, nu e ilegitim să-mi pregătesc propria înmormântare.

(Strălucirea ferestrelor este de obicei inutilă, când ochiul este fisurat de batiste. Dacă ar fi să tac, altcineva ar elibera gura din punctul conjurării sau desăvârşind înşelăciunea. Niciodată n-am cunoscut alt nume pentru agonie sau pentru spațiile vide. În orice punct din teritoriu suntem obişnuiți cu sfătoşenia.)

© Traducerea Ioana Haitchi

PASATIEMPOS INÚTILES

Juego a la oleada de pájaros, mientras giran los anillos del tiempo. También al trueque de las heridas asqueadas de albergarme. Como vos, sufro la agonía pétrea del sudor, mientras ladran amaestrados, los días de la semana. Sobre el heroísmo de los brazos, saca sus uñas la intemperie. La verdad es que sólo tenemos imágenes tergiversadas de la historia. Hay que decirlo, uno está expuesto al doblez de conciencia. Por tanto, no es ilegítimo que prepare mi propio funeral.

(El resplandor de las ventanas suele ser inútil cuando el ojo está agrietado de pañuelos. Si callo, otro desatará la boca hasta el punto de conjurar o consumar el engaño. Nunca le he conocido otro nombre a la agonía, ni a los recipientes vacíos. En cualquier Punto del territorio nos estamos acostumbrado a la locuacidad.)

ALFABET INUNDAT

Imagen cogida de la red

ALFABET INUNDAT

Vocea, acolo, de perete lipită, în dintele întunecat al vidului,

în duritatea bătăilor nesătule, în patul monoton al rumeguşului,

poate în această durere oarbă şi neobosită de salivă,

poate în alfabetul rigid al gâtului rănit,

poate în gura prezentului de carne plină,

unde aburul este sufocat şi adierea  e o fantomă ce vorbeşte  pe străzi.

În picătura vântului uscat şi rece se îneacă lumea şi imperfecţiunea lămpaşurilor

şi porii umezi ai vârtejurilor şi pomeţii osoşi ai curcubeului

şi degetele mult prea scurte ale surâsului şi plăcile întunericului strălucitor.

Ne înecăm în acrobaţia rarefiată a muştelor,

în zăvor, până în gâtul insomniilor, în sudoarea limbii după ţipăt.

Cine trăieşte în suflarea verii ?

Cine, dacă nimeni nu poate muşca praful din butoniera amintirilor ?

Cine sângerează în propria uitare fără întoarcere ?

După fumul recurent al mâinilor, fereastra circulară a timpului nepotrivit.

În fiecare zi sunt şterse filele circulare ale abecedarului:

există drame abominabile, cum ar fi piedicile şi scuzele lor patetice.

În timp ce creşte urâtul, noaptea înfloreşte în corpul lemnului.

Înaintează peştii suberani ai cicatricilor, în mijlocul frigului.

În amprenta peticului, alte nume greu de pronunţat: memorarea,

desigur, învelişul arderilor sub focurile plugului.

Încercuind strada, corul infamiei şi toate consoartele lui.

Ploaia neînsufleţită a băut toată respiraţia, a ta şi a mea…

© Traducerea Ioana Haitchi

AHOGADO ALFABETO

La voz, allí, pegada en la pared, en el oscuro diente del vacío, en el guacal

de latidos insaciables, en el lecho monocorde del aserrín,

quizá en ese dolor ciego e implacable de la saliva, quizá en la yerta degolladura

del alfabeto, quizá en la bocanada de carne del presente, donde el vaho

es ahogo y el aliento un espectro que habla a las calles.

En la gota de cierzo se ahoga el mundo y los defectos de los candiles,

y los húmedos poros de los torbellinos, y los pómulos huesudos del arco iris,

y los dedos demasiado cortos de la risa y las baldosas oscuras del resplandor.

Nos ahogamos en las enrarecidas acrobacias de las moscas,

en el cerrojo hasta el cuello de los insomnios, en el sudor de lengua tras el grito.

¿Quién vive en la bocanada de estío?

¿Quién sin nadie mordiéndose en el polvo, roto el ojal de los recuerdos?

¿Quién sangrando en su propio olvido sin retorno?

Tras el humo recurrente en las manos, la ventana circular de la deshora.

Cada día se van borrando los hilos circulares del abecedario:

hay dramas abominables como las zancadillas y su patética disculpa.

Mientras crece lo sórdido, la noche aflora en la madera del cuerpo.

Avanzan los peces subterráneos de las cicatrices en medio del escalofrío.

En la huella del remiendo, otros nombres difíciles de pronunciar: memorizo,

claro, la mortaja de los ardimientos, el fuego debajo del arado.

Dando vueltas a la calle, el estribillo de la infamia y todos sus consortes.

La lluvia inanimada se bebe toda la respiración, la tuya y la mía…

Barataria, 02.08.2016