Imagen cogida de joesincolor.blogspot.com
INTIMITATE
În tăcerea ochilor, toată acestă umanitate confuză.
În canelura gândurilor muşcă dezamăgirea ca-ntr-o piatră.
Sângerarea, respirație ce respiră pe rană: gura o ţine sărată,
căci memoria a acumulat această perioadă de chimie ursuză.
Zorii sunt descuiaţi în broboadele din scalpului himerei;
stârnită e scara ce cade din cer în petala topită a sării.
Ce unghii urmăresc gura pentru a fi acalmie?
Ce fermentate drumuri demolate în sexul muştei?
—(Iartă-i pe cei care nu scriu sau pe cei care scriu lipicios,
pe cei care cad în gol fără
parașută.)
Există întotdeauna capcane pentru cuvinte în această dragoste mare şi mută.
Oglinzi încrețite fără cuțite, fără falus în tuberoza nucului.
În trestia de zahăr din sticla mării vânează noaptea, braconierii.
Cei supuşi dezintegrării, cei care doresc pescăruși în sicriu,
au meditat mereu asupra toaletelor vâscoase.
Mi-am recuperat demult memoria şi m-am îndepărtat de piatra ponce din ogaşe.
André Cruchaga, Barataria, 17.XII.2014
Traducere Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 18.12.2014, Klausenburg
Există întotdeauna capcane pentru cuvinte în această dragoste mare şi mută.
Oglinzi încrețite fără cuțite, fără falus în tuberoza nucului.
În trestia de zahăr din sticla mării vânează noaptea, braconierii.
Cei supuşi dezintegrării, cei care doresc pescăruși în sicriu,
au meditat mereu asupra toaletelor vâscoase.
Mi-am recuperat demult memoria şi m-am îndepărtat de piatra ponce din ogaşe.
André Cruchaga, Barataria, 17.XII.2014
Traducere Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 18.12.2014, Klausenburg
INTIMIDAD
En
el silencio de los ojos, toda esta humanidad del desconcierto.
Muerde
el desencanto como una piedra en el surco de los pensamientos.
Sangra
el aliento de respirar sobre la herida: la boca guarda lo salobre
que
la memoria ha acumulado en todo este tiempo de química nefasta.
Desabotono
el alba en los granos del escapulario de la quimera;
cae
de pique la escalera del firmamento sobre el pétalo derretido de la sal.
¿Qué
uñas persigue la boca para que la arrullen?
¿Qué
caminos fermentados derriban el sexo del musgo?
—(Perdónenme los que no
escriben, o los que escriben enclavados en lo pegajoso;
los que caen al vacío
sin paracaídas.)
Siempre
hay trampas en este largo amor por las palabras. Arrugo los espejos
sin
puñales, sin ningún falo en la nuez del nardo.
En
el bagazo de la botella de mar, los cazadores furtivos de la noche.
Aquellos
sometidos al ocaso de la ráfaga, los que quieren gaviotas
en
su féretro, los que siempre meditaron en la viscosidad de los retretes.
Hace
tiempos recuperé la memoria y me aleje de la piedra pómez de la baba.
Barataria, 17.XII.2014
No hay comentarios:
Publicar un comentario