AVE EFEMERIDA

Imagen cogida de la red

AVE EFEMERIDA

Traversa limba eterului, acest vânt al ploii ce cade până la glezne.
Într-un Adagio al zvelteței, inexplicabilă pasăre în calendarul vrăjitoriei.
În ramura copacului ne înșeală zborul, roteşte aripa în gât,
muşcă din capcana timpului,
unde fiecare hulă, ce lasă efemerida e doar fixare incomodă.
Suntem caduci în cabine ce rătăcesc în porturi:
lumina, dură, ca izvoarele, efemerida precum colţurile copilăriei.
De multe ori, singura modalitate de a înșela schimbarea în acest flux peren.
Nu știu cum să înțeleag micimea distanţei. (Uneori predomină sentimentul

de a nu fi nicăieri; fisura tranzitoriului strânge respiratia.)
Nu știu dacă e doar piatra care supravietuieste.
Există un strigăt la marginea morţii. Se impune cumva absenţa îndelungată?
Ca lama sau ca papusul, imposibil suicidul oglinzii…

André Cruchaga, Barataria, 22.II.2015
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Chriatiane, 24.02.2015, Klausenburg

AVE EFÍMERA

Cruza la lengua del éter, ese viento de la lluvia que desciende hasta los tobillos.
En el adagio de la esbeltez, el ave inexplicable en la hechicería del calendario.
En la rama del árbol nos engaña el vuelo, gira el ala en la garganta,
muerde el tiempo de la trampa,
allí donde cada hueco que deja lo efímero es solo torpe amaño.
Caducamos en los armarios que deambulan en los puertos:
la luz, dura, como los muelles, efímera como las esquinas de la infancia.
A menudo sólo cambio de camino para engañarme en este perenne fluir.
No sé cómo entender lo exiguo de la lejanía. (A ratos impera la sensación de no estar 

en ninguna parte; la grieta de lo transitorio aprieta el aliento.)
No sé si únicamente es la piedra la que pervive.
Hay un grito al filo de la muerte. ¿Acaso se impone siempre la ausencia?
Tal como la hoja o el vilano, los imposibles del espejo suicida…

© André Cruchaga, Barataria, 22.II.2015