Imagen cogida de la red
AM
VISAT MĂRI DE FOC
Am visat mări de foc. Am visat străzi cufundate în valuri groase de
ceață.
Am visat pești întunecați mușcând
viscerele
vechilor timpuri. (Urgența a devenit iremediabl
necesară până la punctul în
care să se substituie ceasurilor.)
În mâini marea își rostogolea fantasmele
- acele fantasme
pe care materia le transformă în războinici și
apoi respiră
din adâncurile constiintei…
Astfel s-a prelungit veghea în
cărțile vântului, saramura
nopților, mireasma obedienta a șrapnelelor.
Am visat
mări de foc. Am visat absența monedelor.
Izvor a fost piatra și fertilă noaptea
enigmei
picurând luni de fum asupra peisajului. Am
simțit caii
reflectându-se în firișoarele subţiri ale
sângelui:
căi tropotind în zilele săptămânii străini de
cabale.
De la o zi la alta clopotele levitează în
vânt;
iarba alături de umbrele fără greutate ale
vântului de nord - respiră
trenurile în suflul static al șinelor, în
draperiile
în care o pasăre își etalează penele de
cenușă.
O zi și altă zi ferestrele ruşinate din caiet:
- terebentină acolo, pârâul fericit, fantezia
irizată a augurului.
La jumătatea drumului lămpile sunt
necesare,
la fel și oglinzile cu frunzișul lor limpede,
la fel și vagoanele cu orele lor
risipite, la fel și ronțăitul lacrimilor
navigând
în sarea unui infinit netransferabil…
Am visat mări de foc. Foc a fost visul; apoi cenușă.
În fiecare anotimp haltele cu uși
fără ieșire.
Calendarul mistuindu-se în ramurile arborelui
ocote sau in smoală de pin
Metabolismul panicii fără memorie, previzibila
dună
la marginea ciudatelor campanule…
“Acum” sau “inainte de” transpiră în tâmple:
sunt ca niște saci
revarsati în în cuiburile pulsului, sau în
porțelanul fără măsură
al unor nebunii inventate de clipitul intim
al sigiliului. - sunt norocul destinului care
refuză
să întoarcă din drum zorii de zi ai străzilor
între dalele de tortură.
Am visat mări de foc. Am visat stradele de
aer.
Am visat visul unui ucenic în
frisoane înfășurat în cearșafuri
atavice și a fost extenuantă
inventarea clarității
între gardurile nopții. Am visat
mări de foc…
Și mirajul vorbindu-mi despre
limite...
Poema traducido al rumano por
Anca Tanase
SOÑÉ CON MARES DE FUEGO
Soñé con mares de fuego. Soñé con
calles de espesa neblina.
Soñé con peces oscuros mordiendo
las vísceras
de los viejos tiempos. (La urgencia se volvió irremediablemente
necesaria hasta el punto de sustituir a los relojes.)
En las manos el mar rodaba sus
fantasmas —esos fantasmas
que la materia torna en guerreros
y luego respiran
desde la profundidad de la
conciencia…
Así se prolongó la vigilia en los
libros del viento, la salmuera
de las noches, el aroma obediente
de las esquirlas.
Soñé con mares de fuego. Soñé con
ausencia de monedas.
Manantial fue la piedra y fértil
la noche del enigma
goteando lunas de humo sobre el
paisaje. He sentido
caballos reflejándose en los
hilos delgados de la sangre:
caballos trotando en los días de
la semana ajenos a las cábalas.
De un día a otro las campanas
levitan en el viento;
el césped junta las sombras leves
del cierzo —respiran
los trenes en el aliento estático
de los rieles, en las cortinas
donde un pájaro asoma sus plumas
de ceniza.
Un día y otro día las ventanas
avergonzadas en el cuaderno:
—la trementina ahí, en feliz
arroyo, irisada fantasía del presagio.
A medio andar las lámparas son
necesarias, también
los espejos con su follaje claro,
también los vagones con sus horas
gastadas, también el crujido de
las lágrimas navegando
en la sal de un infinito
intransferible…
Soñé con mares de fuego. Fuego
fue el sueño; luego ceniza.
En cada estación los páramos con
puertas sin salida.
El calendario quemándose en las
ramas del ocote o la brea.
El metabolismo del pánico sin
memoria, previsible duna
al borde de extrañas campánulas…
El ahora o el antes suda en las
sienes: son como valijas de bocas
derramadas en los nidos del
pulso, o en la porcelana sin mesura
de un gajo de desatinos
inventados por el parpadeo íntimo
del sigilo. —son la suerte del
destino que se niega
a desandar el albor de los
caminos entre baldosas de tortura.
Soñé con mares de fuego. Soñé con
callejones de aire.
Soñé el sueño de un aprendiz de
escalofríos envuelto en sábanas
atávicas y fue extenuante
inventar la claridad
entre las alambradas de la noche.
Soñé con mares de fuego…
Y con el espejismo hablándome del
confín…
Barataria, 28.III.2009
No hay comentarios:
Publicar un comentario