Imagen cogida de la red
AFONIE
Sub răguseala setei, aripile
plutitoare ale elevilor. Într-un moment nepotrivit,
obrăznicia dintre discursuri și inele lanțurilor infernale.
- Ce rămâne ochilor atunci când pot vedea doar printre fisuri?
(Nici o claritate nu este de încredere înainte de foaia de ceaţă a oglinzilor.)
Resturile uscate, cum ar fi mătreața pe umbrela din istoria sicrielor,
din locuri adânci, unde nu există nici zahăr,
nici toată sarea din ochi.
Cad toate obiectele ca sunetul înfundat al unui topor: se închide
peisajul din mâinile mele și ale curcubeului, ca muştele pietrificate pe lespezi
în sedimente de cenușă.
obrăznicia dintre discursuri și inele lanțurilor infernale.
- Ce rămâne ochilor atunci când pot vedea doar printre fisuri?
(Nici o claritate nu este de încredere înainte de foaia de ceaţă a oglinzilor.)
Resturile uscate, cum ar fi mătreața pe umbrela din istoria sicrielor,
din locuri adânci, unde nu există nici zahăr,
nici toată sarea din ochi.
Cad toate obiectele ca sunetul înfundat al unui topor: se închide
peisajul din mâinile mele și ale curcubeului, ca muştele pietrificate pe lespezi
în sedimente de cenușă.
Traducere în română Ioana
Haitchi
AFONÍA
Bajo la afonía de la sed, las alas
flotantes de las pupilas. A deshora
la impudicia de los discursos y los anillos infernales de las cadenas.
—¿A qué se atienen los ojos cuando sólo se puede ver entre rendijas?
(Ninguna lucidez es fiable ante la hoja de neblina del espejo.)
Escombros secos como la caspa en el paraguas de la historia de los féretros,
hondos muladares donde no cabe el azúcar,
ni toda la sal que habita en los ojos.
Caen todos los objetos como el sonido sordo de un hacha: se cierra
el paisaje de mis manos y el arco iris, hay moscas petrificadas como losas
en este sedimento de la ceniza.
la impudicia de los discursos y los anillos infernales de las cadenas.
—¿A qué se atienen los ojos cuando sólo se puede ver entre rendijas?
(Ninguna lucidez es fiable ante la hoja de neblina del espejo.)
Escombros secos como la caspa en el paraguas de la historia de los féretros,
hondos muladares donde no cabe el azúcar,
ni toda la sal que habita en los ojos.
Caen todos los objetos como el sonido sordo de un hacha: se cierra
el paisaje de mis manos y el arco iris, hay moscas petrificadas como losas
en este sedimento de la ceniza.
Barataria, 17.XI.2013
No hay comentarios:
Publicar un comentario