PORTRET: POVESTEA MAMEI MELE

Foto de Emilia Schengen, 

cogida  del FB de  Luminita Lazaroiu 

PORTRET: POVESTEA MAMEI MELE

Mama mea nu a fost o femeie a orașelor pompoase,

Ci a satului luminos și a copacilor nobili:

”Un râu lung care curge tăcut printre umbre”,

Plutind, pe sub soare, la suprafață,

Simplitatea sa intimă de tinerețe sprințară.

Nu a avut, cu toată tinerețea sa firească, o fărâmă de liniște

În sufletul său, ci multe drumuri hopuroase.

Ce vremuri erau acelea când alerga, desculț,

Pe ulițele pietruite ale vieții

Fără să știe că timpul mai are ziduri și zgârâieturi

Iar orizontul nu e așa cum îl vedem...

Ea nu a avut acel leagăn descris în povestirile zânelor,

Nici acea pompă a grădinilor pariziene,

Nici carul înaripat cu evantaie albastre.

Mama mea a avut mașină de cusut, ațe și foarfece

Pentru a prinde credința pe batistele adâncurilor,

Pentru a ridica frunțile și a cuceri roua

Și a ne da fructul mâinilor sale: viața sa toată,

În pofida rămășițele reci ale vidului...

Traducere în română de Andrei Langa

RETRATO: HISTORIA DE MI MADRE

Mi madre no fue una mujer de pomposas ciudades,
Sino de ardiente pueblo y nobles árboles:
“Todo un río que marcha callando entre las sombras”,
Flotando, bajo el sol, en la superficie,
Su íntima sencillez de juventud erguida.
No tuvo, pese a su mocedad sencilla, una rama de sosiego
En su alma, sino muchos caminos pedregosos.
Qué época aquella cuando corría, descalza,
Sobre las calles empedradas de la vida
Sin saber que el tiempo tiene muros y llagas
Y el horizonte no es como lo vemos…
Ella no tuvo esa cuna descrita en los cuentos de hadas,
Ni esa fastuosidad de los jardines parisinos,
Ni el carruaje alado con abanicos azules.
Mi madre tuvo máquina de coser, hilos y tijeras
Para hilvanar la fe en los pañuelos de sus entrañas,
Para alzar su frente y conquistar el rocío
Y darnos el fruto de sus manos: su vida entera,
Frente a los restos fríos del vacío…

El Salvador, 04122004