ORE INUTILE

Imagen cogida de la red

ORE INUTILE

Înainte de colțurile rupte  ale memoriei, monotonia acestor zile

 inutile, și rugina depusă pe corpurile înstrăinate.

 Antifeţele își au propria liturghie, la fel ca umbrele și amețelile inexplicabile,

ca golurile la limita miezului nopții.

 În oxidul sinuos al săptămânilor, această bestialitate de guri precipitate,

 dragostea și găurile pe care le provoacă: sunt nume care ne invită la exterminare,

 la invidie și la pereții obsceni ai orașului care șiroiește în dinții

 noștri, ca un alt ban unsuros pe pavaj.

 Cine sunt martirii în această intensitate de chipuri confuze și feroce?

 Spre ce indiferență palpită orele?

 Apar cheaguri pretutindeni. Adesea o lume fericită îmi apare confuză.

 O singură privire poate pietrifica rănile sau goliciunea

 Un singur ecou revine implacabil în jurul câinilor care

 rătăcesc în zori de colo-colo și urinează pe ei.

 (În spatele atâtor fantome și bordeluri pseudomorala și falsul 

 bun-simţ exasperează; toate aceste ore cu ochi de ciclop.

 Nimic nu e invizibil deși muștele se ascund în spatele grădinilor.

 Picură pata galbenă a respirației, furncaturile chiparosului mușcând

 butoniera deschisă a sordidului. După lume, nimic altceva decât urme.

-Noi, cei care trăim mereu la limită, nu avem zid care să apere

 intimitatea; suntem la discreția cenușii inflorinde.)

 Dacă cineva se îndoiește – va trebui să scape cum poate din foc...

Traducerea Anca Tanase

HORAS INÚTILES

Ante los rincones destrozados de la memoria, la monotonía de estos días

inútiles, y la consecuente herrumbre sobre los cuerpos enajenados.

Los antifaces tienen su propia liturgia, así como sombras y vértigos inexplicables, 

como los vacíos al límite de la medianoche.

En el óxido sinuoso de las semanas, esta bestialidad de bocas precipitadas,

el amor y los agujeros que provoca: hay nombres que nos invitan al exterminio,

a la envidia y a las paredes obscenas de la ciudad que chorrea en nuestros

dientes, como otro centavo enmugrecido en el pavimento.

¿Quiénes son los mártires en esta intensidad de rostros confusos y feroces?

¿Hacia qué indiferencia palpitan las horas?

Surgen coágulos por doquier. A menudo me resulta confuso un mundo feliz.

Una sola mirada puede petrificar las heridas o la desnudez.

Un solo eco se torna implacable alrededor de los perros que deambulan

en el alba y se mean sobre ella.

(Detrás de tantos fantasmas y prostíbulos exaspera la seudomoral y la falsa

sensatez; todas estas horas tienen ojo de cíclope.

Nada es invisible aunque las moscas se escondan detrás de los jardines.

Gotea la mancha amarilla del aliento, o el cosquilleo del ciprés mordiendo

el ojal abierto de lo sórdido. Después el mundo, sólo de las huellas.

—Nosotros, los que vivimos siempre al límite, no tenemos muro que preserve

la intimidad; estamos a merced de la ceniza floreciente.)

Si alguien duda, —deberá como pueda— escapar del fuego…

Barataria, 2015