CLIPĂ

Teresa Esteve, fotografía cogida del FB de Pere Bessó

CLIPĂ

Teresei Esteve

În sensul cotidianului vieții, cineva renaște în fiecare zi.

Până unde salvăm depărtările în acea clipă marină?

Până la ce pagină cerneala mai e expresivă, vrajă îndestulătoare a poemului?

-Fiecare om, din profunzimile realității, își revelează introspecțiile.

Nu știu care floare apare de la scânteie.

Nu știu ce vrăjitorie previne scufundarea olanelor.

(Sub aripa ermetismelor toată respirația momentului.

Întreg limbajul luptă cu moartea în poem.)

Desigur, întregul nu e niciodată locuibil, nici măcar în retrospectivă.

-Ai răbdare, mi-a zis piatra: lasă-ți uneltele și te odinhește...

Traducere în română de Andrei Langa 

INSTANTE

A Teresa Esteve, in memoria

En el sentido de lo cotidiano de la vida, uno revive todos los días. 
¿Hasta dónde salvamos las distancias en aquel instante de mar?
¿Hasta qué página la tinta es expresiva, conjuro suficiente del poema?
—Cada quien desde su realidad profunda, revela sus introspecciones.
No sé qué flor emerge del destello. 
No sé qué sortilegios tiene el ahogo de las tejas.
(En el búho de los hermetismos toda la respiración contenida del ahora.
Todo lenguaje afronta la muerte en el poema.)
Claro que, la totalidad nunca es habitable, ni en retrospectiva.
—Ten calma, me dijo la piedra: baja tus aperos y descansa…

Barataria, 08.IX.2013