PETALE NEGRE

Imagen cogida de la red

PETALE NEGRE

În călătoria viselor, acoperișurile suspendate ale melancoliei.

 Distrugerea nepedepsită a petalelor, trenurile negre ale imobilului.

 Adesea, pânza de păianjen a incomprehensibilului vântură așchii de oglinzi în ochii mei;

 adesea, asfixia, își reiterează dormitoarele funebre:

 noaptea își face propriile-i ravagii.

 Poate reverberează umbrelele resturilor și strigătul dintotdeauna?

 (Nimic nu se termină. Totul rămâne) Deasupra aripei, piatra duelului, taverna și funinginea ca un iaz sinistru.

 (Întotdeauna rana e mai durabilă decât sacrificiul de sine)

—Acum, vântul fuge de ramuri: în piept, copilăria se destramă;

 în vis, petala fără grădina ochilor numărând minutele strivite ale melcilor, nămolul care  murdareşte   pantofii…

 

Poema traducido al rumano por Anca Tanase

PÉTALOS NEGROS

En el viaje de los sueños, los techos suspendidos de la melancolía.

La destrucción impune de los pétalos, los trenes negros de lo inmóvil.

A menudo, la telaraña de lo incomprensible avienta güishtes a mis ojos;

a menudo, la asfixia, reitera sus dormitorios fúnebres:

la noche hace sus estragos.

¿Acaso reverberan los paraguas de los despojos y el grito de siempre?

(Nada termina. Todo permanece.) Sobre el ala, la piedra del duelo, el tabanco

y el hollín a quemarropa como un estanque siniestro.

(La herida siempre es más duradera que la propia inmolación.)

—Ahora, el viento huye de las ramas: en el pecho, la infancia deshecha;

dentro del sueño, el pétalo sin el jardín de los ojos contando los minutos

rotos de los caracoles, el cieno que moja los zapatos…

Barataria, 20.VI.2014