TIMP

Imagen cogida de la red

TIMP

Suntem toți vinovați pentru beția sinucigașă a timpului. Banca goală

 de absolut ca un mormânt,  nodurile răspândite pe lemn.

 Toate zilele setei au murit în trup: numele, cuvintele,

 limba, inelele ireparabile ale respirației.

 În ce veghe sângerează infernal? Pe ce piatră tombală au rămas scrise

faptele de curaj, recolta care a crescut ca un idol?

 (Totul e sordid în frunzele uscate risipite în serile indecise.)

 Deja orizontul este memorie și obosește pragul care se deschide către geamurile

 viitorului: acum se precipita iernile și străpung pielea bătrână

 a umbrelor, - atunci, doar atunci, îmi dau seama că timpul

 este distanţă: perforează ochii  ciocanul calendarului.

 

Poema traducido al rumano por Anca Tanase

TIEMPO

Todos somos culpables de la ebriedad suicida del tiempo. La banca vacía

del absoluto como una tumba, los nudos derramados sobre la madera.

Todos los días de la sed han muerto en el cuerpo: los nombres, las palabras,

el lenguaje, los anillos irreparables del aliento.

¿En qué vigilia sangra el infierno? ¿En qué lápida quedaron escritos

los ardimientos, la cosecha que creció como un ídolo?

(Todo es sórdido en la hojarasca desparramada de las tardes indecisas.)

Ya el horizonte es memoria y fatiga el umbral que se abre frente a los vidrios

del futuro: ahora se precipitan los inviernos y atraviesan la piel gastada

de las sombras, —entonces, sólo entonces, me doy cuenta que el tiempo

es distancia: cava en los ojos el martillo del calendario.

Barataria, 27.VI.2014