TRECERI INUTILE DE TIMP

Imagen cogida de la red

TRECERI INUTILE DE TIMP

Jucam valul păsărilor, în timp ce se roteau inelele timpului. Şi trocul rănilor scârbite mă găzduia. La fel ca tine, sufăr de agonia sudorii pietrelor, în timp ce zilele săptămânii sunt instruite să latre. Despre eroismul brațelor, unghiile vremii ne vor explica. Adevărul este că avem doar imaginile distorsionate ale istoriei. Trebuie să spun, una este expusă pliului conştiinței. Prin urmare, nu e ilegitim să-mi pregătesc propria înmormântare.

(Strălucirea ferestrelor este de obicei inutilă, când ochiul este fisurat de batiste. Dacă ar fi să tac, altcineva ar elibera gura din punctul conjurării sau desăvârşind înşelăciunea. Niciodată n-am cunoscut alt nume pentru agonie sau pentru spațiile vide. În orice punct din teritoriu suntem obişnuiți cu sfătoşenia.)

© Traducerea Ioana Haitchi

PASATIEMPOS INÚTILES

Juego a la oleada de pájaros, mientras giran los anillos del tiempo. También al trueque de las heridas asqueadas de albergarme. Como vos, sufro la agonía pétrea del sudor, mientras ladran amaestrados, los días de la semana. Sobre el heroísmo de los brazos, saca sus uñas la intemperie. La verdad es que sólo tenemos imágenes tergiversadas de la historia. Hay que decirlo, uno está expuesto al doblez de conciencia. Por tanto, no es ilegítimo que prepare mi propio funeral.

(El resplandor de las ventanas suele ser inútil cuando el ojo está agrietado de pañuelos. Si callo, otro desatará la boca hasta el punto de conjurar o consumar el engaño. Nunca le he conocido otro nombre a la agonía, ni a los recipientes vacíos. En cualquier Punto del territorio nos estamos acostumbrado a la locuacidad.)

ALFABET INUNDAT

Imagen cogida de la red

ALFABET INUNDAT

Vocea, acolo, de perete lipită, în dintele întunecat al vidului,

în duritatea bătăilor nesătule, în patul monoton al rumeguşului,

poate în această durere oarbă şi neobosită de salivă,

poate în alfabetul rigid al gâtului rănit,

poate în gura prezentului de carne plină,

unde aburul este sufocat şi adierea  e o fantomă ce vorbeşte  pe străzi.

În picătura vântului uscat şi rece se îneacă lumea şi imperfecţiunea lămpaşurilor

şi porii umezi ai vârtejurilor şi pomeţii osoşi ai curcubeului

şi degetele mult prea scurte ale surâsului şi plăcile întunericului strălucitor.

Ne înecăm în acrobaţia rarefiată a muştelor,

în zăvor, până în gâtul insomniilor, în sudoarea limbii după ţipăt.

Cine trăieşte în suflarea verii ?

Cine, dacă nimeni nu poate muşca praful din butoniera amintirilor ?

Cine sângerează în propria uitare fără întoarcere ?

După fumul recurent al mâinilor, fereastra circulară a timpului nepotrivit.

În fiecare zi sunt şterse filele circulare ale abecedarului:

există drame abominabile, cum ar fi piedicile şi scuzele lor patetice.

În timp ce creşte urâtul, noaptea înfloreşte în corpul lemnului.

Înaintează peştii suberani ai cicatricilor, în mijlocul frigului.

În amprenta peticului, alte nume greu de pronunţat: memorarea,

desigur, învelişul arderilor sub focurile plugului.

Încercuind strada, corul infamiei şi toate consoartele lui.

Ploaia neînsufleţită a băut toată respiraţia, a ta şi a mea…

© Traducerea Ioana Haitchi

AHOGADO ALFABETO

La voz, allí, pegada en la pared, en el oscuro diente del vacío, en el guacal

de latidos insaciables, en el lecho monocorde del aserrín,

quizá en ese dolor ciego e implacable de la saliva, quizá en la yerta degolladura

del alfabeto, quizá en la bocanada de carne del presente, donde el vaho

es ahogo y el aliento un espectro que habla a las calles.

En la gota de cierzo se ahoga el mundo y los defectos de los candiles,

y los húmedos poros de los torbellinos, y los pómulos huesudos del arco iris,

y los dedos demasiado cortos de la risa y las baldosas oscuras del resplandor.

Nos ahogamos en las enrarecidas acrobacias de las moscas,

en el cerrojo hasta el cuello de los insomnios, en el sudor de lengua tras el grito.

¿Quién vive en la bocanada de estío?

¿Quién sin nadie mordiéndose en el polvo, roto el ojal de los recuerdos?

¿Quién sangrando en su propio olvido sin retorno?

Tras el humo recurrente en las manos, la ventana circular de la deshora.

Cada día se van borrando los hilos circulares del abecedario:

hay dramas abominables como las zancadillas y su patética disculpa.

Mientras crece lo sórdido, la noche aflora en la madera del cuerpo.

Avanzan los peces subterráneos de las cicatrices en medio del escalofrío.

En la huella del remiendo, otros nombres difíciles de pronunciar: memorizo,

claro, la mortaja de los ardimientos, el fuego debajo del arado.

Dando vueltas a la calle, el estribillo de la infamia y todos sus consortes.

La lluvia inanimada se bebe toda la respiración, la tuya y la mía…

Barataria, 02.08.2016

ECHIMOZĂ

Imagen cogida de la red

ECHIMOZĂ

Sunt adevărate declinurile și confuzia ce se resimte în momentele de letargie.

Reală e lovitura dată în centrul tatuajelor, și pânza de păianjen a suferinței

                                                                                                                             [împrăștiată

pe aleea parcursă zi de zi.

Lumea noastră persistă în zumzetul înăbușit al muștelor.

La ora de maximă circulație derapează emoțiile iar reticența redevine

parte comună a complicității în multiplele pierderi din prezent.

Timpul nostru a prefăcut în rumeguș toată splendoarea:

ușa fiecăruia dintre noi e pradă ostilităților, echimozele ceții

și această unică amintire a lucrului nefinisat.

Cineva dintre noi nu mai crede în astă oboseală continuă a morților, fiindcă

afectează ciulinul și saliva și nopțile din jurul arbuștilor.

Dintr-o anumită lașitate mai apar atitudinile dușmănoase: aici poate fi ghicit

vidul din vise și rugăciunile sau vorbele de duh ca sulemeneală.

În astă extinsă circumcizie, devenim victime active ale nenorocului.

Nici chiar cimitirele nu rezistă atâtor oase (în fața mea,

copilăria rămasă în mijlocul sinistru al jocului. 

Acum nu au rost, nu se iau în calcul distanțele, nici zidul ce servește drept sprijin

pentru o poartă, crește ca pe drojdii acest infern periculos de discursuri.)

Nn știu până unde va ajunge acest timp al memoriei dureroase, nici ce mâini se vor scălda în sânge, nici ce voci, de dincolo, vor aduce ziua de mâine.

Nn știu dacă există o lumină ce se aprinde între respirație și răsăritul

                                                                                                                     [de soare și duce

la purificare toate aceste copilării pierdute și triste și oarbe….

*trad. al rumano por A. Langa

MAGULLADURA

Son ciertos los declives y la confusión que se vive en los letargos.

Cierto el golpe en los ojos de los tatuajes, y su telaraña de angustia sembrada

en los pasadizos del día a día.

Nuestro mundo se sostiene en los zumbidos ahogados de las moscas.

A la hora de mayor circulación se descarrilan las emociones y vuelve lo sinuoso

a ser parte de la complicidad en los múltiples extravíos del presente.

Nuestro tiempo ha convertido en carcoma todo el esplendor:

a la puerta de cada quien el poder de la hostilidad, los magullones de la bruma

y ese solamente recuerdo de lo inconcluso.

Uno deja de fiarse de esa larga fatiga de los muertos porque cansa el cardo

y la saliva y las noches alrededor de los matorrales.

Aún desde cierta cobardía se ejerce hostilidad: todo hace suponer lo vacío

de los sueños y su maquillaje de plegaria o conjuro.

En toda esta extensa circuncisión, nos volvemos paciente activo de la desdicha.

Ni siquiera los cementerios se resisten a tanto esqueleto (frente a mí,

las infancias continuando en el círculo siniestro del juego.

Ahora no sirven, ni son posibles las distancias, ni la pared que sostenga

una puerta, crece como levadura este infierno peligroso de discursos.)

Yo no sé hasta dónde llegará este tiempo de memoria dolorosa, ni en qué manos

cobrará más vidas, ni qué voces, allá, despierten mañana.

Yo no sé si haya una luz que se encienda entre la respiración y el alba y eleve

a sahumerio todas esas infancias quebradas y tristes y sin ojos…

Barataria, 20.V.2016