jueves, 23 de julio de 2015

DENSITATE DE MOMENT

Imagen cogida de la red




DENSITATE DE MOMENT
 



Unul vrea să muște manuscrisele infinitului cu certitudine de urgență.
În papirul   viselor, se citesc oglinzile ce timpul ne dictează.
  Flagelul umbrelor este altă adversitate între mâini: se pare
  furișată batista în acest moment care guvernează intemperia. Ochiul joacă
  între ritualuri și surdele ecouri.( Mereu viața trebuie înfruntată față în față;
  cu tot imaginarul intim al grătarului, fără afonie proprie al salivei.
  Mereu rezultă ciudat coșmarul prafului în labirinturile somnului,
  piatra de uzură între sprâncene, a cărui rigoare mușcă săptămâni.
  Sinuozitatea arde imediat în atlasul umbralului.)
  Încă o dată densitatea a fiecărei circumstanțe lasă să fie foc, se întoarce
  de cenușă înclinăndu-se între oglinzi: mereu este un moment unde
  corbii mor tăiați între pupile.
  Până în prezent, eu trec prin propriile gemete, complexul se confruntă
                                                                                                                           [cu abismul.
  Acolo, în lumea mânerelor, la ușa ce traversează garganta;
  între timp ce rumegă prin rândurile mochetelor, un indiciu de molie,
  o poveste care niciodată nu reface morții, sau cele cu care se confruntă ea.
  Nu știi la urma urmei, dacă poți congela fiecare minut,
  viitor ori, urme de relief. Și dacă ai alt teren promis
  spre deosebire de raiul ce avem.
  A fost cutrenur în fiecare umbră pe cerul gurii: umbra și imaginea
  de baro ce ne aduce împreună; în vasul ostatic, pasărea îngropată în suflet.
  Barataria, 24.V.2015

  tradus în românește de Elena Buldum




DENSIDAD DEL INSTANTE




Uno quiere morder los manuscritos del infinito con cierta premura.
En el papiro   de los sueños, se leen los espejos que el tiempo nos dicta.
  El flagelo de las sombras es otra adversidad entre las manos: nos parece
  furtivo el pañuelo en este instante que gobierna la intemperie. El ojo oscila
  entre rituales y sordos ecos. (La vida siempre hay que enfrentarla cara a cara;
  con todo el imaginario íntimo de la brasa, sin las afonías propias de la saliva.
  Siempre resulta extraña la pesadilla del polvo en los laberintos del sueño,
  la piedra de la usura en el entrecejo, cuyo rigor muerde las semanas.
  Arde la sinuosidad del instante en el atlas del umbral.)
  Una vez la densidad de cada circunstancia deja de ser fuego, vuelve el rostro
  de ceniza a inclinarse en los espejos: siempre hay un momento en donde
  los cuervos mueren sajados en las pupilas.
  Hasta aquí, atravieso mis propios gemidos, los complejos rostros del abismo.
  Ahí, en el mundo de las aldabas, la puerta atraviesa la garganta;
  mientras hurgo en los anaqueles de las mochetas, un atisbo de polilla,
  una historia que nunca rehacen los muertos, ni los condenados a ella.
  Uno no sabe después de todo, si se pueden coagular todos los minutos,
  el porvenir y las huellas del desagravio. Y si hay otra tierra prometida
  a diferencia del paraíso que tenemos.
  Ha sido de estremecimiento cada sombra en el paladar: sombra es la imagen
  de barro que nos convoca; en el plato del rehén, el pájaro sepultado del alma.
  Barataria, 24.V.2015 

viernes, 10 de julio de 2015

ORA ÎNDOIELII

Imagen cogida de es.forwallpaper.com




ORA ÎNDOIELII


Doar azi şi mâinele necunoscut, trupul din cadavru, nu miracolul.
Gol pieptul care numeşte în umbră, incertă lumina care a fost şi va fi,
inutil cuţitul care se odihneşte pe catafalc, secundul momentului care de-abia
mai respiră în uitarea cuvântului.
E timpul dialogului cu cel neajutorat, cu pământul la limita pietrei.
E timpul îndoielii şi al instrumentelor sale, întunecate guri la poarta zahărului.
Să curgă, de-acum, tot întunericul posibil, fiica îndoielii, să mă înece
în spaţiul prăpastiei, în ignoranţa amabilă a bolţilor.
Fie să mă invadeze eucaliptul şi imensul său firmament.
Nu am încredere în această lume a exterminărilor şi armistiţiilor oarbe.
Nu am încredere în discurs şi sintaxa lui de salivă, în ziua în care nu răsar morţi,
în cuvintele şoptite la urechea oamenilor de stat când ajung la putere, în asprimea
consecinţă a resemnării, în apa pe care ochii nici măcar nu şi-au imaginat-o.
(Nu ştiu dacă am putea trăi numai din cuvinte frumoase, din cuvinte nedeşertificate;
din briza instinctivă a sucului din fruct, din numeroasele calendare ale scapularilor,
din panoul publicitar al orizontului cu omul nou.
În ora focului, oglinda lichidă, absorbita in tot omenescul.
Cresc paiaţele ca muştele în spectacolul lumii.)
În cine să cred – spune-mi – în acest foc de naufragii obosite? În cine?
În cine să cred, dacă lumina e moartă, dacă graba e o peşteră şi goală?
Este ciudată siesta ruginei şi mâinile ei harnice.
- Tu, când fugi, ştii ceva despre aceste acorduri care scânteiază în geometria
 coapselor, în contracerul de gravitatea spermei. Aici, îndoiala şi frivolitatea ei, 
comerţul, vânzările de arme  şi bordelurile…
Barataria, 07.VII.2015



HORA DE LA DUDA




Sólo el ahora y el mañana desconocido, el cuerpo en el cadáver, no el milagro.
Vacío el pecho que nombra en la sombra, incierta la luz que ha sido y será,
vana la navaja que reposa sobre el féretro, el segundo del instante que apenas
respira en el olvido de la palabra.
Es hora de dialogar con lo desvalido, con la tierra al límite de la piedra.
Es hora de la duda y sus instrumentos, oscuras bocas en la puerta del azúcar.
Que fluya, ahora, toda la oscuridad posible, hija de la duda, ahógame
en el espacio del despeñadero, en la gentil ignorancia de las bóvedas.
Me invade el eucaluptus y su largo firmamento.
Dudo de este mundo de exterminios y ciegos armisticios.
Dudo del discurso y su sintaxis de saliva, del día en que no amanecen muertos,
de las conversaciones al oído de los estadistas de turno, de lo áspero
que resulta la resignación, del agua ni siquiera imaginada en los ojos.
(No sé si podamos vivir sólo de palabras bonitas, de palabras no desérticas;
de la brisa instintiva del zumo, de los muchos calendarios de escapularios,
de la valla publicitaria del horizonte con el nuevo hombre.
En la hora del fuego, el espejo líquido, absorto sobre todo lo humano.
Crecen los clowns como moscas en el divertimiento del mundo.)
¿A quién le creo, —dime— en este fuego de cansados naufragios? ¿A quién?
¿A quién le creo, si la luz es muerte, si la premura es cueva y hondonada?
Es extraña la siesta de la herrumbre y sus manos hacendosas.
—Vos, cuando huís, sabés de estos acordes que titilan en la geometría
de los ijares, en el contracielo de la gravedad de la esperma. Ahí, la duda
y su desenfreno, el comercio, las ventas de armas y  y los prostíbulos…
Barataria, 07.VII.2015

miércoles, 8 de julio de 2015

SIMETRIA HAOSULUI

Imagen cogida de la red




SIMETRIA HAOSULUI




În ce punct, haosul este alegoria perfectă a universului, greutatea absolută a timpului ?
Ochii obţin tonalitatea parabolelor.
Ne-am vărsat pe aceste spirale boltite şi strigătele convulsive şi durerile.
Tot hohotul este simetric cu zilele diasporei: De câtă copilărie avem nevoie
pentru a impulsiona aripile ?  Şi de câte zile fără noapte pentru a parcurge totul ?
– În faţa noastră, visele şi perna arborelui morţii: noi, ca formă a haosului.
Tot ulciorul nopţii este pe bolta întunecată; pasăre fără odihnă, poarta
ce absoarbe umanitatea suspinelor şi respiraţiile oboselii.
- Toată această simetrie a anarhiei sau a mizeriei am înăsprit-o cu degetul mare
al incertitudinii. Picătura asfinţitului ne rupe flancurile.
Şi atunci, ce înseamnă această paritate a ţărilor moarte şi a răsăriturilor despicate ?
Şi ce este în umbra sexului ce ne uneşte, lumea inventată pentru ochi ?
Din ce ape gri e tristeţea acestui timp, minutul ameţior al suspinelor, al oaselor ascuţite de singurătate ?
În armonia fisurilor, strigătul creşte până la înec.
Există desfrâul ca o dezordine în întreaga lume: întrebări în avans fără decenţă. Totul se stinge fără a găsi oprirea. Toată această viaţă pentru lamentarea incertitudinilor.
În sufletul pereche al acestor loviri, solstiţiul lumânărilor nesfârşite.
(gura curge într-o pledoarie a negrului din saliva secată: este viaţa acest uragan de viori, petala putredă a suferinţei ?)
Zornăie metalul ce ne doare în cercuri; material seminal împrăştiat la nesfârşit…


© André Cruchaga, Barataria, 06.VII.2015
© Traducerea Ioana Haitchi –Jeanne Christiane, 08.07.2015, Klausenburg
Foto: Internet



SIMETRÍA DEL CAOS


¿En qué punto el caos es la alegoría perfecta del universo, el peso absoluto
del tiempo? Los ojos adquieren la tonalidad de las parábolas.
Nos deshacemos en esta espiral de bóvedas y gritos y convulsas pesadumbres.
Todo el bramido es simétrico a los días de la diáspora: ¿Cuántas infancias
necesitamos para impulsar las alas? ¿Cuántos días sin noche para barrer
con todo? —Delante de nosotros, los sueños y la almohada en el árbol
de la muerte: nosotros, esa forma del caos.
Todo el cántaro de la noche es bóveda oscura; pájaro sin respiro, la puerta,
que absorbe la humanidad de los sollozos y los cansancios del aliento.
—Toda esta simetría de la anarquía o el embrollo, nos aprieta hasta el pulgar
de la incertidumbre. La gota del crepúsculo nos rompe los ijares.
¿Qué significa, entonces, esta paridad de patrias muertas y rotos amaneceres?
¿Qué hay en la sombra del sexo que nos junta, mundo inventado por los ojos?
¿De qué aguas grises la tristeza de este tiempo, el vertiginoso minuto
del sollozo, los huesos punzantes de la soledad?
En la armonía de las grietas, crece el grito hasta ahogarnos.
Hay desenfreno como desorden en todo el mundo: avanzan las preguntas,
pero no el decoro. Todo es morir sin encontrar la cerradura. Todo es vivir hacia
el largo lamento de las improbabilidades.
En el alma gemela de estos agolpamientos, los cirios inacabables del solsticio;
(fluye la boca suplicante del yo negro de la saliva seca: ¿es vida este huracán
de violines, el pétalo podrido de la angustia?)
Zumba el metal que nos duele en las ojeras; el semen acurrucado del sinfín…


© André Cruchaga, Barataria, 06.VII.2015
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate