domingo, 10 de febrero de 2019

AICI ȘI ACOLO

Imagen del Blo de Andrei Langa





AICI ȘI ACOLO




Nu există limite, doar minciună ce apare din toate părțile.
Lumina mereu ne împinge în indefinitul din viduri,
ori în astă dănțuială arhicunoscută a umbrelor.
Unduioasă coloană vertebrală ce iese de prin părți, ca o margine
abruptă care începe să ne absoarbă tot corpul.

—Vă jur că deseori îmi pipăi membrele, ca să știu de mai sunt viu.
Uit cu ușurință de mine când aflu că e miezul nopții
de la clopotul ce bate de partea cealaltă a lumii.
(Cineva se aruncă în lupta finală  întru salvarea memoriei;
iată de ce evit cu discreție curbele bruște ale prezentului.)

Încerc să fiu cât mai simplu, ca să pot ieși din găoacea de aici.

Maine va fi scrisă altă poveste pentru cei care pleacă și nu mai revin.

Poate fiindcă sunt împins spre nebulozitate și cu asta mă împac.
Dus prin sângele ascuns al revelațiilor, chiar dacă-i ceva efemer
sau clipă perenă. Fie că e asta lumină sau întuneric în corpul meu.

*trad. în română de A. Langa





AQUÍ Y ALLÁ




No hay límites, salvo el engaño que germina en todas partes.
La luz siempre nos vuelca a lo inenarrable de los vacíos,
o a ese viejo tanteo entre penumbras.
Fluvial la espina que se nos revela en los costados, como un riel
desplomado que empieza a beber el cuerpo.

—Juro que a menudo me toco para saber si estoy vivo.
Me olvido fácilmente de mi cuando oigo la medianoche
a través de la campana del más allá.
(Uno libra batallas disímiles en el ámbito del recuerdo;
por ello, doy vueltas alrededor de las esquinas del presente.)

Procuro estar liviano para levantarme de la oquedad del aquí.

Mañana será otro cuento frente a los que parten y nunca regresan.

Acaso porque todo me impulsa a lo difuso y así lo asumo.
A la sangre profunda de todo lo que nombro, sea fugaz o perenne
realidad. Sea la luz o la oscuridad en mi cuerpo.

Del libro “Vallejo dream”,2019
©André Cruchaga



domingo, 3 de febrero de 2019

PĂSĂRI FĂRĂ EXORDIU

Foto: Amans Honigsperger, Abstract birds






PĂSĂRI FĂRĂ EXORDIU




Suntem păsări de un alt misticism, fără exordiu anterior: în fiecare penumbră observăm această nerăbdare difuzată din corpusul sângelui nostru. Și în timp ce agonia are propria sa beție, noi suntem păstrați întru memorie. Din fiecare foc se desprinde o senzație ciudată: goliciunea fără de seamăn a ochilor, ca pe o altă formă de a transcede rădăcinile. Cultivată în esență, divinitatea noastră se află în brațele și în misterul ferestrelor.

Din cartea Paradise Road, 2019
© André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 03.02.2019, Klausenburg
Foto: Amans Honigsperger, Abstract birds




AVES SIN EXORDIO




Somos aves de otro misticismo sin exordio previo: en cada penumbra advertimos esa impaciencia difuminada en el corpus de nuestra sangre. Y si bien la agonía tiene su propia ebriedad, nos guardamos para la memoria. De cada fuego, emerge una sensación extraña: la desnudez ilimitada de los ojos como otra forma de trascender en el arraigo. Crecidos en la esencia, nuestra divinidad está en los brazos y en el misterio de las ventanas.

Del libro “Paradise road”, 2019
©André Cruchaga


domingo, 20 de enero de 2019

CLARITATE

© Fotografía de  Thomas Kincade







CLARITATE




Până la căderea nopţii şi a stridențelor sale, ziua îşi rânduiește cuvintele obişnuite. (Se scurge ciocanul calendarului, în timp ce galopul oglinzilor subterane și epifania mușchiului se face vizibilă.) Într-un colț de iesle am dibuit drumurile prin preerie. Nimic transcendent, desigur, în afară de această singurătate laborioasă şi smerită.

Din cartea Paradise Road, 2019
©André Cruchaga

©Ioana Haitchi, Traducerea, 20.01.2019, Klausenburg
© Foto Thomas Kincade




CLARIDAD




Al desplome de la noche y sus estridencias, el día fija sus habituales palabras. (Fluye el martillo del calendario, mientras galopan los espejos subterráneos y la epifanía del musgo se hace visible.) En alguna esquina del pesebre, dibujé caminos sobre la maleza. Nada trascendente, claro, salvo esta soledad laboriosa y penitente.

Del libro Paradise road, 2019
©André Cruchaga
© Fotografía de Thomas Kincade