Imagen cogida de la red
MURMUR DIN UMBRĂ
Desculț printre
vise neterminate, rădăcinile timpului
în
heleșteu: sucul în rana stătută, umbra în dezordine;
umbra?
Firele de păr bătute de vânt? (Ramul pe jumătate
ajuns până la respirație
cu umbra sa imposibilă de pădure.)
—Te
văd venind —mi-ai zis-o mereu dinlăuntru nemişcării —,
[dinspre cel care am fost
sau
sunt, solidă precum lespedea eternă a întunericului, (văd
limitele
în căușul mâinilor mele) orbul împinge magma ce-i
inundă pupilele,
mușcă
murmurul ce mă exprimă; tac? Restul este amintirea
morţii anticipate, pumnalul ce stăpânește
sarea.
Pot să uit tot ceea ce cunosc?
(Această înăbușire de
clopote în piept. E umbră sau ceață?)
Nopțile
îmi inundă cu voma lor sângele. Ochiul de aici din sinuciderile
spectrelor,
colțul fricii atârnând pe pânzele de păianjen; frica,
am
spus? —Frica, da, frica atunci când scuip pe rugina înserării,
frica
de sicriul nebuniei,
frica de pasărea ce iese din subterană sau din groapă,
frica de această carne cu larve. —(dezechilibrul e o altă formă de a
fi viu)
frica de
zidul gros al absoluturilor, (fug şi nimeni nu mă iartă)
Pot să nu ştiu şi să ştiu în aceeași clipă de sete, să distrug fantezia
orgazmului sau să îmi imaginez alt labirint ce
îşi usucă lacrimile?
—Din fericire, continui să mă aflu aici, peste
asediul ceasurilor. Continui? Aștept?
Umbra e densă, (ajută-mă) atât cât mai
exist. Sunt înăuntru cadavrului meu.
Barataria, 27.III.2013
Traducere în
română de Andrei Langa
RUMOR DE LA
SOMBRA
Descalzo en medio de
sueños inconclusos, las raíces del tiempo
en el estanque: el zumo
en la herida respirada, la sombra en desorden
¿la sombra? ¿Los cabellos
azotados por el viento? (La rama a media
asta de la respiración con su imposible sombra de
bosque.)
—Te veo venir —me has
dicho siempre desde lo inmóvil—, desde el soy
o fui, fijo como la losa
perdurable de la oscuridad, (veo en el
caudal
de mis manos los límites) pulsa el ciego magma que habita las pupilas,
muerde el rumor que me
pronuncia ¿callo? Todo lo demás es el recuerdo
de la muerte anticipada,
el puñal que reina en la sal.
¿Puedo olvidar todo
aquello que conozco?
(Este ahogo de campanas es perfecto en el pecho. ¿Es
sombra o niebla?)
Las noches con su vómito
invaden mi sangre. El ojo allí en el suicidio
de los espectros, la
esquina del miedo colgando de telarañas, ¿miedo,
he dicho? —Miedo, sí,
miedo cuando escupo sobre la herrumbre de la tarde,
miedo al ataúd de la
locura,
miedo al pájaro que sale
de las alcantarillas o de la fosa,
miedo a esta carne con larvas,
—(el desquicio es otra forma de estar
vivo)
miedo al muro espeso de los absolutos, (huyo y nadie
me absuelve)
¿Puedo no saber y saber
al mismo tiempo de la sed, destruir la fantasía
del orgasmo o imaginar
otro laberinto secándose las lágrimas?
—Por suerte sigo aquí,
sobre el asedio de los relojes. ¿Sigo? ¿Aguardo?
La sombra es densa, (ayúdenme) que aún existo. Estoy en mi
cadáver.
Barataria, 27.III.2013