DEVIAȚIE

Imagen cogida de elrincondemisdesvarios.blogspot.com

DEVIAȚIE

Mă întreb ce ironie a soartei

a făcut să mă tem de oglinzi.

JORJE LUIS BORGES

Pe bolta de peliculă a fumului, colțurile rupte ale stelelor.

În devierea răsucită a privirilor, trenurile neașteptate

ale respirației, aștrii naufragiați pe perină,

și aceste ape pătate de sângele meu, cartea deschisă a valurilor.

Pe creasta cocoșului muribund, melcii apocalipsei,

candelabrele în ochii deschiși ai corbului.

Înaintea brațelor întinse ale febrei, plapuma mistică a cenușii,

despărțiturile dintre degetele desfăcute în fața firului de apă

ce cade peste piatra tăcută a tristeții.

(Aici, în sertarele dulapului, naftalina și paginile de tuș ale primei cărți citite în copilărie: spânzurată de acoperiș, ploaia cu pulsul cenușiu și lent al sicriilor. În jur, brațele brizei și roata căluților care cândva a trecut peste vârtejul iederii, precum această monedă cu aripi a vântului.)

Prezint din nou forța furtunii cu negrele sale efluvii.

În noapte se adună fotografiile în cortegiu, și pereții între care înnoptează

clopotele, ceasul ucis al mareelor:

-în ciuda urcioarelor răsturnate peste pânză, în ciuda felinarelor 

oarbe, sunt acest secerător în ape adânci. Mereu port

cu mine bagajele, să am alfabetul orizontului la îndemână.

Poem de André Cruchaga, traducere în română de Andrei Langa

DESVARÍO

Me pregunto qué azar de la fortuna

hizo que yo temiera a los espejos.

JORGE LUIS BORGES

En la bóveda cinematográfica del humo, las esquinas rotas de las estrellas.

En el desvarío enroscado de las miradas, los trenes insospechados

del aliento, los luceros náufragos en la almohada,

y estas aguas manchadas de mi sangre, el libro abierto de las olas.

A la cresta del gallo moribundo, los caracoles del apocalipsis,

los candelabros en los ojos abiertos del cuervo.

Ante los brazos extendidos de la fiebre, la sábana mística de la ceniza,

las hectáreas de dedos enredadas en los resortes del chorrito de agua

que cae sobre la piedra inconfesa de la tristeza.

(Allí en las gavetas del armario, la naftalina y las páginas sepia del primer libro que leí en la infancia: colgada al tejado, la lluvia con el pulso gris y lento de los ataúdes. Alrededor, las manos de la brisa y la rueda de caballitos que alguna vez cruzó el vendaval de las enredaderas, como esa moneda alada del viento.)

De nuevo presiento la fuerza de la tormenta con sus efluvios negros.

En la noche salen en procesión las fotografías, y el tapial donde anochecen

las campanas, el reloj desangrado de los mares:

—a pesar de los cántaros derramados en el pañuelo, a pesar de las lámparas

ciegas, soy ese segador en aguas profundas. Desde siempre ando

mi equipaje listo para que no me falte el alfabeto del horizonte.

Barataria, 01.II.2013