sábado, 20 de diciembre de 2014

SĂGEATĂ INCINERATĂ

Imagen cogida de la red





SĂGEATĂ INCINERATĂ




Ca un val de frig gemut, golul e poțiunea în pielea finală
a nopţii și a firelor de crizanteme arse în rafală.
În leagănele copilăriei, întotdeauna crucile germinează.
În noroiul multor nume, doar epitafurile din pâinea zilnică şi trează;
pentru săgețile demenţei, destinul rugăciunii nu are competenţe.
În priviri, doar nămolurile vii ce părăsesc moartea;
golurile, doar bufniţa pălmuită ce-şi arde în aşchii identitatea.
În cuiburile vulturilor, multe nume importante,
ruleta rusească a botezurilor incandescente, doar braţe pulverizate
de lumină, ce nu-şi găsesc punctul-cetate.
(Pentru a muşca partea de piatră cuneiformă, nu-i necesară umbra diformă
şi nici decapitarea colţior de licurici.)

Deasupra acoperişurilor oxidate de chirpici, nicio dantură perpetuă ginţii
sau grindină străpunsă de curcubeu.
Totul e posibil în gunoiul minţii.


André Cruchaga, Barataria, 19.XII.2014
Traducere Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 20.12.2014, Klausenburg




FLECHA INCINERADA



Como una marejada de frío, el vacío gimiente de la pócima en la piel final
de la noche y sus puntillas de incinerados crisantemos.
Siempre germinan las cruces en la infancia de los columpios.
En el fango de tantos nombres, los epitafios en la hogaza del día;
para las flechas dementes, el destino no tiene potestades sobre las plegarias.
A la vista, los cienos vivos que deja la muerte;
a los huecos, las astillas incineradas de la identidad abofeteada del búho.
Como en el nido de las axilas, los demás nombres de la tarde,
la ruleta rusa de los bautismos incandescentes, los brazos pulverizados
de la luz que no encuentran asidero.
(Para morder la piedra cuneiforme del costado, no son necesarios los paraguas, 
ni los colmillos degollados de las luciérnagas.)
Sobre el ático oxidado de las sienes, alguna dentadura perpetua,
o un granizo horadado por el arco iris.
Todo es posible en una hoguera con vocación de hojarasca.
André Cruchaga, Barataria, 19.XII.2014

viernes, 19 de diciembre de 2014

SPUNE, TU, CUVÂNT

Imagen cogida de la red




SPUNE, TU, CUVÂNT




În acel teren de nepătruns, tu, cuvânt ilustrezi mugetul frigului.
Spune, câte dimineti ne-am apărat la marginea timpului, pătrunse,
de corpurile orbilor ce mi te-au alăturat, de căile cu sudoare unse.
Spune-le colților, termometrele dinților,
Spune-le insectelor umede, ce mestecă în constelația acoperișurior,
Spune-le arcelor ce vâslesc în memorie, taurilor scăpaţi din abator,
Spune-i alfabetului oaselor despre pătrunderea în gât a ferestrelor.
Spune ceea ce să maturizeze în mâinile sângeroase ale peisajului,
în revolta din unii cocoși întinşi pe streaşina unui tutun ardent.
(Spune cuvântul fără destinaţie, fără desnădejde, ca un copil fosforescent.
Sunt doar o umbră. Umbra e călătorie și asprime.
Umbra Apostolului e încurcată în atât de multe răni fumegânde.
Inelul, doar pentru că nu știu ce deget plânge.)
Urmăreşte în acest regat, cuvântul, cactustul din versul somnambulismului meu.
Spune-le, că eu, într-o liniște deplină m-am confruntat cu coarnele muștelor
și cu indiferența atâtor săptămâni …

André Cruchaga, Barataria, 18.XII.2014
Traducere Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 19.12.2014, Klausenburg




DI, VOS, PALABRA



En aquella tierra impenetrable, vos, palabra, ilustrás los mugidos del frío.
Di cuantas madrugadas defendemos al filo del tiempo, los candiles ciegos
que nos acompañan, los caminos del sudor que arrastramos.
Di los colmillos de los termómetros en los dientes,
di los insectos húmedos que masticamos en la constelación de los tejados,
di las agujas que reman en la memoria, los toros escapados de los mataderos,
di los huesos del alfabeto permeando la garganta de las ventanas.
Di lo que madura en las manos sangrientas del paisaje, en el motín de algún gallo desparramado en los aleros del tabanco.
(Dilo, palabra, sin desteñirte y sin deshojarte, como niño fosforescente.
Yo apenas soy remedo. Remedo de viajes y estridencias. Remedo de apóstol
enredado en tantas heridas. Anillo para no sé qué dedo de grito.)
Ahuyentá de este reino, palabra, el cactus en la estrofa de mi sonambulismo.
Di lo que yo he callado en puntillas frente a las bocinas de las moscas
y a la indiferencia de tantas semanas…
Barataria, 08.I.2015

jueves, 18 de diciembre de 2014

INTIMITATE

Imagen cogida de joesincolor.blogspot.com




INTIMITATE




În tăcerea ochilor, toată acestă umanitate confuză.
În canelura gândurilor muşcă dezamăgirea ca-ntr-o piatră.
Sângerarea, respirație ce respiră pe rană: gura o ţine sărată,
căci memoria a acumulat această perioadă de chimie ursuză.
Zorii sunt descuiaţi în broboadele din scalpului himerei;
stârnită e scara ce cade din cer în petala topită a sării.
Ce unghii urmăresc gura pentru a fi acalmie?
Ce fermentate drumuri demolate în sexul muştei?
—(Iartă-i pe cei care nu scriu sau pe cei care scriu lipicios,
pe cei care cad în gol fără parașută.)
Există întotdeauna capcane pentru cuvinte în această dragoste mare şi mută.
Oglinzi încrețite fără cuțite, 
fără falus în tuberoza nucului.
În trestia de zahăr din sticla mării vânează noaptea, braconierii.
Cei supuşi dezintegrării, cei care doresc pescăruși în sicriu, 
au meditat mereu asupra toaletelor vâscoase.
Mi-am recuperat demult memoria şi m-am îndepărtat de piatra ponce din ogaşe.

André Cruchaga, Barataria, 17.XII.2014
Traducere Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 18.12.2014, Klausenburg


INTIMIDAD




En el silencio de los ojos, toda esta humanidad del desconcierto.
Muerde el desencanto como una piedra en el surco de los pensamientos.
Sangra el aliento de respirar sobre la herida: la boca guarda lo salobre
que la memoria ha acumulado en todo este tiempo de química nefasta.
Desabotono el alba en los granos del escapulario de la quimera;
cae de pique la escalera del firmamento sobre el pétalo derretido de la sal.
¿Qué uñas persigue la boca para que la arrullen?
¿Qué caminos fermentados derriban el sexo del musgo?
—(Perdónenme los que no escriben, o los que escriben enclavados en lo pegajoso; 
los que caen al vacío sin paracaídas.)
Siempre hay trampas en este largo amor por las palabras. Arrugo los espejos
sin puñales, sin ningún falo en la nuez del nardo.
En el bagazo de la botella de mar, los cazadores furtivos de la noche.
Aquellos sometidos al ocaso de la ráfaga, los que quieren gaviotas
en su féretro, los que siempre meditaron en la viscosidad de los retretes.
Hace tiempos recuperé la memoria y me aleje de la piedra pómez de la baba.
Barataria, 17.XII.2014

domingo, 19 de octubre de 2014

CERȘETORUL

Imagen cogida de la red




CERȘETORUL




Aici între mirajuri și flacăra pâlpâitoare, esențele urât mirositoare
ale bizareriei: îmbibat de zgură are la orizont pavajele și
și obscuritatea nopții de pe trotuare.

(Traducción al rumano Andrei Langa)





MENDIGO




Allí, entre los espejismos y el fuego náufrago, las sustancias malolientes
de la extrañeza: empapado de escoria tiene de horizonte los callejones
y lo incomprensible de la noche en las aceras.

Barataria, 17.X.2014

viernes, 17 de octubre de 2014

NUME

Imagen cogida de la red




NUME




Au existat atâtea nume ale zodiacului încât unele dintre ele s-au rătăcit.
(Mereu e determinant, presupun, frigul de afară, atâția ochi ce se deschid în plină
perenitate a metamorfozei respirației.)
Mai păstrez și acum bucățile lumii misterului: în care clipă oare devine
neauzită respirația, pentru ca mai apoi să se prefacă într-o oribilă piesă de anticvariat?
În zona absurdităților, marea ereditară a uitării. Cineva a excerbat numărul scărilor,
deasemenea și nopțile expuse în consonantele delirului:
cineva și-a mascat uitarea din pricina exilului, piază rea a destinului.
Cărui nume i se adaugă strigătul negru al limitei, jeraticul sau jarul domestic al
orizontului? – Cer doar atât, după persistența respirațiilor, ca să fie păstrate anumite
condimente: obiecte, păsări, memoria, ziua și iluzia unui tren de furtuni
peste corpul tău multiplicat de vocale…

(traducción al rumano por Andrei Langa)




NOMBRES




Han sido tanto los nombres del zodíaco que unos se tornaron errantes.
(Siempre es definitivo, supongo, el frío en las calles, los tantos ojos que se abren
en la perennidad de la metamorfosis del aliento.)
Aun guardo los pedazos de mundo del misterio: ¿en qué momento se torna
inaudible la respiración, para luego ser pasmosa antigualla?
En los absurdos, el mar congénito del olvido. Alguien exacerbó las escaleras,
y las noches apostadas en las consonantes del delirio;
alguien disfrazó olvido por exilio, hosca pelambre del destino.
¿A qué nombre se adhiere el grito negro del confín, la brasa o el rescoldo doméstico 
del horizonte? —Solo pido, después de tanto vaho, preservar ciertos
aderezos: objetos, pájaros, memoria, días y la ilusión de un tren de tormentas
sobre tu cuerpo multiplicado de vocales…

Barataria, 07.VIII.2014

jueves, 17 de julio de 2014

LUMINĂ NEAGRĂ

Imagen cogida de la red




LUMINĂ NEAGRĂ




În înaltul umbrelor colapsate, lumina neagră a oglinzii din vid.
Ca un swing voyeur al dezgustului, ovalul ochilor întipărit în ateismul
pietrei, whipped cream al nopții împrăștiat pe cartea
poștală a alinării: toate mirajurile duc spre noapte și spre cea mai ștearsă 
caligrafie a neputinței.
(În picătura de rămas-bun privesc ceasul necruțător al goliciunii circulare
din pupile; e vestibulul zidit al vidului, un alt întuneric
ce prelungește acoperișul.)
În spatele scriiturii, cerneala neagră și ridată a mării și ecourile ei stinse.
În inima insomniei, doar aceste amintiri reunite ale oglinzii.
În depărtare trosnesc sedimentele neobosite ale prafului. Țară în negură.

(traducción al rumano Andrei Langa)




LUZ NEGRA




En las altas sombras colapsadas, la luz negra del espejo en el vacío.
Como swing voyeur el abre latas del asco, la cuenca de los ojos en el ateísmo
de la piedra, la whipped cream de la medianoche disparada en la tarjeta
postal del desahogo: todos los conjuros dan paso a la noche y a la más adusta 
caligrafía del desfallecimiento.
(En la gota de los adioses miro el reloj despiadado de la desnudez circular
de las pupilas; es el zaguán amurallado del vacío, la otra oscuridad
que se aposta en el techo.)
En el fondo de la escritura, la tinta negra arrugada del mar y sus ecos hundidos.
En el fondo del desvelo, solo esos recuerdos convocados del espejo.
Lejos crepitan los sedimentos infatigables del polvo. El país inconcluso.
Barataria, 13.VII.2014

martes, 8 de julio de 2014

PEȘTI

Imagen cogida de la red




PEȘTI




În miezul nopții, apele tulburi de pești și magma 
ce joc sirenele imaginare. (Unul niciodată nu știe ce are între mâini
apele viitorului, cu drumuri rupte se întâlnește 
râsul, și nechezatul de spumă și sare.)
Pe apă, poate frica de morți și cenușa lunii.
Poate vânătoarea întodeauna: șoarecii împreună cu morții ieșind cu furie
din canalizare, oamenii și femeile fără cuvinte.
Dincolo locul de reproducere al grădinilor muribunde, este lumea și suflarea sa suicidă, se află toate teritoriile cârpei. (Fără îndoială, este lung drumul
eliberării)
, zilele îmbrățișării luminii umilite în graffiti obscene:
poezia, după toate, se scrie pe pagina de sânge.
Barataria, 08.VII.2014

Poema de André Cruchaga traducido al rumano por Elena Buldum




PECES




En medio de la noche, las aguas turbulentas de los peces y el magma
que juega al imaginario de sirenas. (Uno nunca sabe que tienen entre manos
las aguas del futuro, con qué caminos rotos se encuentra la risa,
y ese relincho de sal de la espuma.)

Sobre las aguas, quizá el miedo y los muertos y la luna de ceniza. 
Quizá la cacería de siempre: las ratas junto a los muertos saliendo con la furia
de los albañales, los hombres y mujeres sin palabras.
Más allá del desove de los jardines moribundos, está el mundo y su aliento
suicida, están los territorios del harapo. (Sin duda, es largo el camino
de la liberación),
los días del abrazo y la luz humillada en el grafiti obsceno:
el poema, después de todo, se escribe en la página de sangre.
Barataria, 08.VII.2014

lunes, 7 de julio de 2014

AM VISAT MĂRI DE FOC

Imagen cogida de la red




AM VISAT MĂRI DE FOC




Am visat mări de foc. Am visat străzi cufundate în valuri groase de ceață.
 Am visat pești întunecați mușcând viscerele
 vechilor timpuri. (Urgența a devenit iremediabl 
 necesară până la punctul în care să se substituie ceasurilor.)
 În mâini marea își rostogolea fantasmele -  acele fantasme 
 pe care materia le transformă în războinici și apoi respiră
 din adâncurile constiintei…

 Astfel s-a prelungit veghea în cărțile vântului, saramura
 nopților, mireasma obedienta a șrapnelelor.
   Am visat mări de foc. Am visat absența monedelor.
 Izvor a fost piatra și fertilă noaptea enigmei
 picurând luni de fum asupra peisajului. Am simțit caii 
 reflectându-se în firișoarele subţiri ale sângelui:
 căi tropotind în zilele săptămânii străini de cabale.
 De la o zi la alta clopotele levitează în vânt;
 iarba alături de umbrele fără greutate ale vântului de nord -  respiră
 trenurile în suflul static al șinelor, în draperiile
 în care o pasăre își etalează penele de cenușă.
 O zi și altă zi ferestrele ruşinate din caiet:
 - terebentină acolo, pârâul fericit, fantezia irizată a augurului.
 La jumătatea drumului lămpile sunt necesare, 
 la fel și oglinzile cu frunzișul lor limpede, la fel și vagoanele cu orele lor
 risipite, la fel și ronțăitul lacrimilor navigând 
 în sarea unui infinit netransferabil…
Am visat mări de foc. Foc a fost visul; apoi cenușă.
 În fiecare anotimp haltele cu uși fără ieșire.
 Calendarul mistuindu-se în ramurile arborelui ocote sau in smoală de pin
 Metabolismul panicii fără memorie, previzibila dună
 la marginea ciudatelor campanule…

 “Acum” sau “inainte de” transpiră în tâmple: sunt ca niște saci
 revarsati în în cuiburile pulsului, sau în porțelanul fără măsură
 al unor nebunii inventate de clipitul intim
 al sigiliului. - sunt norocul destinului care refuză
 să întoarcă din drum zorii de zi ai străzilor între dalele de tortură.
 
 Am visat mări de foc. Am visat stradele de aer.
 Am visat visul unui ucenic în frisoane înfășurat în cearșafuri
 atavice și a fost extenuantă inventarea clarității
 între gardurile nopții. Am visat mări de foc…
 Și mirajul vorbindu-mi despre limite...
 
Poema traducido al rumano por Anca Tanase





SOÑÉ CON MARES DE FUEGO




Soñé con mares de fuego. Soñé con calles de espesa neblina.
Soñé con peces oscuros mordiendo las vísceras
de los viejos tiempos. (La urgencia se volvió irremediablemente
necesaria hasta el punto de sustituir a los relojes.)
En las manos el mar rodaba sus fantasmas —esos fantasmas
que la materia torna en guerreros y luego respiran
desde la profundidad de la conciencia…

Así se prolongó la vigilia en los libros del viento, la salmuera
de las noches, el aroma obediente de las esquirlas.
Soñé con mares de fuego. Soñé con ausencia de monedas.
Manantial fue la piedra y fértil la noche del enigma
goteando lunas de humo sobre el paisaje. He sentido
caballos reflejándose en los hilos delgados de la sangre:
caballos trotando en los días de la semana ajenos a las cábalas.
De un día a otro las campanas levitan en el viento;
el césped junta las sombras leves del cierzo —respiran
los trenes en el aliento estático de los rieles, en las cortinas
donde un pájaro asoma sus plumas de ceniza.
Un día y otro día las ventanas avergonzadas en el cuaderno:
—la trementina ahí, en feliz arroyo, irisada fantasía del presagio.
A medio andar las lámparas son necesarias, también
los espejos con su follaje claro, también los vagones con sus horas
gastadas, también el crujido de las lágrimas navegando
en la sal de un infinito intransferible…
Soñé con mares de fuego. Fuego fue el sueño; luego ceniza.
En cada estación los páramos con puertas sin salida.
El calendario quemándose en las ramas del ocote o la brea.
El metabolismo del pánico sin memoria, previsible duna
al borde de extrañas campánulas…

El ahora o el antes suda en las sienes: son como valijas de bocas
derramadas en los nidos del pulso, o en la porcelana sin mesura
de un gajo de desatinos inventados por el parpadeo íntimo
del sigilo. —son la suerte del destino que se niega
a desandar el albor de los caminos entre baldosas de tortura.

Soñé con mares de fuego. Soñé con callejones de aire.
Soñé el sueño de un aprendiz de escalofríos envuelto en sábanas
atávicas y fue extenuante inventar la claridad
entre las alambradas de la noche. Soñé con mares de fuego…
Y con el espejismo hablándome del confín…
Barataria, 28.III.2009