miércoles, 12 de agosto de 2015

CORP DEZVELIT

Imagen cogida del blog de Ioana Haitchi




CORP DEZVELIT




În memoria mâinilor  s-a răspândit toată lumina litoralului.
Ochii ce coboară în suspinul preludiului, —trec prin indigo
direct pe sânii păsărilor.
În profunzimea atingerii am citit infinitatea omului. (Sângerările pulsului
în timp ce navigam prin nerăbdare.)
Orele condensau tot somnambulismul, gemând profund şi imemorial.
Zăngănitul corporalităţii, urma laborioasă a jubileului.
În ţara valurilor seculare, stropii inepuizabili cu trena lor.
(Există în această lume intimă o renaştere în adâncul sufletelor,
                                                                                                      [unde unii aşteaptă
ca magnetismul febrei să fie lumină: în memorie,
lungul drum al orelor.) Spre zorii secetoşi, furtuna florilor.
În lemnul timpului extins, lumea triunghiulară a nebuniei.
Începând cu perenitatea golului, neadormita sete în grădina plină de speranţă.
Golul gâfâind în lutul verbelor: se joacă cu limba
precum un copil cu mâinile; ne jucam ultima carte a apelor…

© André Cruchaga, Barataria, 02.XII.2014
© Traducerea Ioana Haitchi




CUERPO DESNUDO




En la memoria de las manos, la luz toda del litoral desparramado.
Los ojos que descienden en el suspiro del escarceo, —transcurre el índigo
sobre el seno urgente de pájaros.
En la profundidad del roce, leo la infinitud de lo humano. (Sangra el pulso
mientras navego a través de la impaciencia.)
Las horas condensan todo el sonambulismo, gemido hondo e inmemorial.
Del tableteo de la corporeidad, el vestigio laborioso del júbilo.
En la tierra del oleaje secular, salpica lo inagotable con sus trenes.
(Hay en este íntimo mundo, un desnacer de hondas almas,
                                                                                                      [allí donde uno espera
que el magnetismo de la fiebre se haga luz: adentro de la memoria,
el ancho sendero de las horas.)
Hacia el alba de la sequía, florece el cierzo.
En la madera extendida del tiempo, el planeta triangular de la locura.
Desde la perennidad tendida, la sed insomne del huerto esperanzado.
El jadeo vacía la arcilla de los verbos: juega el lenguaje como un niño
entre las manos; jugamos al libro último de las aguas…
© André Cruchaga, Barataria, 02.XII.2014

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

martes, 11 de agosto de 2015

ABSENŢE

Imagen cogida de la red




ABSENŢE




Îmi sângerează toate păsările de apă ale absenţei: deasupra peisajului ardent
al mlaştinii din piept, această barbotare a peştilor.
Nimic nu mă mai salvează, nici măcar buzunarele mele, de brutalitatea
                                                                                                                    [acestor carenţe.
Supravieţuim în ochiul montat în paradis ori în cariile molestării;
Mereu această privire în pământ, condiţia potcoavei.
(Mă învinuiesc atunci când greutatea murmurului însângerează grădinile
                                                                                                                            [şi eternitatea
se transformă într-o dramă; aici ne predăm în răceala oaselor,
în lemnul surd al falsei stupori, în gurile de doliu izvorând din ruină.)
Fiecare spaţiu ne încovoiază speranţa, ne împinge în umbra strigătului
din piatra obscură, unde respitraţia nu pătrunde,
nici nu se înalţă diafane oglinzi.
Unii învaţă să umble, diluând toate ciudăţeniile înaintea porţilor curbe
ale strigătului: nu e de mirare ţara cu ore lungi de tristeţe; nu este, precum
noroioasa ispravă a grindinei, sensibilitatea ce rămâne despuiată în faţa ororii,
coşmarul sudorii din bordeluri,
strănuturile gălbui ale după-amiezelor peste viscolul calendarelor.
—În fiecare copil, atârnă de multe ori alte copilării, doliufără sfârșit
și tăceri ce nu se înţeleg decât în tăcere.
Din măruntaiele ruginei (tu) te-ai desprins de musca din coastele mele,
ca un clopot surd în sângele meu, în ochii mei morţi
şi dispersezi palpitaţia in viduri...


© André Cruchaga
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 11.08.2015, Klausenburg
Foto: Internet



AUSENCIAS




Me sangran todos los pájaros acuáticos de la ausencia: sobre el paisaje ardiente
del pantano del pecho, este invierno a borbotones de peces.
Nada hay, también en mis bolsillos, salvo la brutalidad de tantas carencias.
Sobrevivimos al ojo montado en el paraíso, o a la caries del vejamen;
abajo, siempre de bruces la condición de herradura.
(Me faltas cuando la pesadez del murmullo sangra los jardines y la eternidad
se torna un drama; aquí nos entregamos a la frialdad de los huesos,
a la madera sorda del falso estupor, a bocas enlutadas que brotan de la ruina.
Me faltas en esta melancolía de girasoles desvaídos y desmemoriados.)

Cada espacio encorva nuestra esperanza, nos empuja hacia la sombra del grito,
a la piedra oscura donde no se permea la respiración,
ni se alzan diáfanos los espejos.
Uno aprende a caminar diluyendo todas las extrañezas ante las verjas curvas
del aullido: no es extraño el país de largas horas de tristeza; no lo es, también,
la turbia hazaña del granizo, la ternura que queda desnuda frente al horror,
la pesadilla del sudor de los prostíbulos,
los estornudos amarillentos de las tardes sobre la ventisca del calendario.
—En cada niño, cuelgan a menudo otras infancias, interminables lutos,
y silencios que solo se entienden en el silencio.
Dentro de los dominios de la herrumbre, (vos) desprendida de los moscardones
de mis costillas, como una campana sorda en mi sangre, muertos mis ojos
y dispersa la palpitación de los vacíos…
© André Cruchaga, Barataria, 09.VIII.2015

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

domingo, 2 de agosto de 2015

LECTURA MAGMEI

Imagen cogida de la red







În miezul zăngănitului, pasărea migrează din ochii ei.
Aude ecourile apei topite:  piatră peste piatră, o limbă volatilă,
tot abisul ferestrele-şi deschide.
Apoi, numele obscure din acoperişul hăţişului.
Apoi supremaţia, ce abia ne supravieţuieşte: cifre anulate
ale timpului scriind cenuşa în piele.
Fiecare gură e ca o sabie în jeliţii pereţi ai monedelor;
în disputa nudităţii, câştigă setea şi normele ei frustrate ale urbanităţii.
La extrema blocajului, raftul cu cele mai multe limbaje dincolo de limită.
Există mari devastări în contraatacurile moliei, refuzuri iremediabile
pentru netezirea cămăşilor din orarele zbârcite
şi ale amintirilor lichide ataşate pişoarelor publice.
Vezi cum egida de zi cu zi se prăbuşeşte în gură, corul certificate al democraţiei,
străzile ce suportă compromisul aluviunii,
bucurându-se împreună de aditivul muştei.
—În timp ce spectacolul continuă, se dezbate soarta de claritate
şi de cuvintele ce ne înconjoară complet în confidenţialitatea timpului.
(Nu ştiu, de ce amintirea trebuie confundată cu melancolia şi nici de ce
bărcile părăsesc punctele cardinale în grote neţesute ale gurii,
orgolii torturate în chiuvete.
Pe altarul funinginei se face nod de cealaltă parte întunecată a goliciunii.)
Desigur, înainte de sufocare, unii erau fascinaţi de-a unelti împotriva pavimentelor
şi a sicrielor nerecunoscute de sete…


© André Cruchaga, Barataria, 29.VII.2015
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 31.07.2015, Klausenburg
Foto: Internet




LECTURA DEL MAGMA




En medio de la masa profunda de los estertores, emigra el ave de sus ojos.
Oigo los ecos de las aguas derretidas: piedra sobre piedra, un idioma volátil,
todo el abismo abre las ventanas.
Después los nombres oscuros en el paladar de la zarza.
Después los dominios de lo que apenas nos sobrevive: las figuras deshechas
del tiempo, la escritura de ceniza en la piel.
Cada boca es como una espada sobre los muros enlutados de las monedas;
en la disputa de la desnudez, gana la sed y sus frustradas normas de urbanidad.
En el extremo de la cerradura, la estantería de lenguas del más allá.
Hay largas devastaciones a contragolpe de la polilla, irremediables negaciones
para el desahogo, camisas arrugadas de horarios,
y recuerdos líquidos adscritos a mingitorios públicos.
Uno ve a diario los paraguas desmoronados en la boca, el estribillo certificado
de la democracia, las calles que soportan los compromisos de la lluvia,
junto al disfrute aditivo de las moscas.
—Mientras el espectáculo continúa, se debate el destino de la claridad
y las palabras que nos rodean totalmente en la confidencialidad del tiempo.
(No sé por qué el recuerdo debe confundirse con la melancolía, ni sé de qué
barcas salen los puntos cardinales, las grutas destejidas de la boca,
los lavabos torturados del ego.
En el altar del tizne, hace nudo la otra cara oscura de la desnudez.)

De seguro, ante el sofoco, otros estarán fascinados de conjurar contra
el pavimento y los ataúdes irreconocibles de sed…

© André Cruchaga, Barataria, 29.VII.2015
© Traducerea Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

sábado, 1 de agosto de 2015

SEMIÎNTUNERIC

Imagen de Evgeni Lushpin (Евгений Лушпин), Russia





SEMIÎNTUNERIC




În timp ce ziua se duce, răsuflarea străpunge noaptea. Poate că atunci 
când atingi umbrele dispar amintirile, lumina ce sapă în bocanci?  
Aici pe mochetele oarbe, fantele fine ale luminii, galbenul 
descompus al prevestirilor.

Traducción al rumano Andrei Langa.



MEDIALUZ




Mientras el día se aquieta, el aliento ahonda la noche. ¿Acaso al tocar
las sombras emergen los recuerdos, la luz que cava en los zapatos?
Allí en las mochetas ciegas, las ranuras delgadas de la luz, el amarillo
desmembrado de los augurios.

Barataria, 25.VII.2013