martes, 14 de marzo de 2017

TĂCERE ABISALĂ

Pere Bessó





TĂCERE ABISALĂ


Lui Pere Bessó


Și în tăcerea abisală a umbrelor cuvântul singuratic cu goluri intercalate ca doliul ce se poartă mereu printre degetele tristeții – în balta rănită a nopții imposibila stâncă a energiilor interioare, astă identitate ultimă a respirației. Ce îmi rămâne când toate ramurile au crescut lăstari? abia auzit e pulsul uitat al orologiilor trenuri oprite fără de marcațiile lor obișnuite așa e în golul luminii ce mai stă aici umplându-mă de toate nopțile care îmi vin în memorie sau punând cap la cap atâtea nume deja date uităriii 

Uneori mă asfischiază forța crescută a memoriei astă desfacere a inimii arse de atâtea și atâtea deliruri

În vreme ce cineva pune în ordine visurile în fața fatumului intră în trombă umezeala oarbă venită din stradă și de la frunzele moarte

Ușa oarbă de la întrare impune deasemenea tăcerea sa…


*trad. al rumano por Andre Langa

SILENCIO ABISAL


A Pere Bessó


Y en el silencio abisal de las sombras la palabra sola vacía de alacenas como el luto que se lleva siempre en los dedos de la tristeza —en el estanque herido de la noche el acantilado imposible de resuellos esa identidad definitiva del aliento ¿Qué me queda cuando las ramas todas han botado sus hojas? pequeño el pulso huérfano de relojes apagados los trenes sin sus jaloneos habituales es así siempre en el hueco de luz que me queda allí llenándome de todas las noches recordadas o recomponiendo tantos nombres cancelados

A veces ahoga la garganta la demasía de la memoria ese desdoblar el corazón quemado de tantos desvaríos

Mientras uno acomoda los sueños a lo ineludible vienen de prisa las humedades ciegas de las calles y las mortajas

La puerta ciega del umbral también dicta su propio silencio…
Barataria, 2017