jueves, 28 de mayo de 2015

ATUNCI

Imagen cogida de la red




ATUNCI




Atunci, obişnuiam să mă joc cu cei morţi. Erau morţii pe care ochii mei
                                                                                                                               [i-au văzut
în sticla insomniei. Atunci, cuvintele erau păsări gigantice.
Atunci am visat în culorile lungi ale frunzelor.
Făceam parte din trecătorii disperaţi din faţa freneticelor ferestre.
Apoi, a venit strigătul obscur al orologiului, urechile crescând asprimea.
Am văzut găurile produse de ploaia oarbă în lucruri şi în sânge.
Dincolo de înţelegerea mea, ideea, lumina, ce nu mi-a atins gândurile:
piatra braţelor şi ramura aerului,
cenuşa toată proclamând vântul, adevărul imposibil al pălăriilor
Atunci, nici măcar nu era vocea mea. Nu era lumina ce dezminţea totul.
Atunci am fost pe punctul de-ami fura ochii.
Am tăcut şi a venit tot adevărul dezvelit, fără ornamente. Adevărul pur al sării.
Atunci, am tăcut…

© André Cruchaga, 18.XI.2014, Barataria
© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 28.05.2015, Klausenburg



ENTONCES



Entonces yo jugaba con los muertos. Eran los muertos que mis ojos vieron
en el vaso del insomnio. Entonces las palabras eran pájaros gigantescos.
Entonces soñaba con los largos colores de las hojas.
Yo era parte de los transeúntes frente a ventanas frenéticas.
Después, vino el grito oscuro del reloj, las ojeras crecidas en lo áspero.
Vi los agujeros que producía la lluvia ciega en las cosas y en la sangre.
Más allá de mi entendimiento, la idea, la luz, que no llegaba a mis pensamientos:
piedra los brazos y la rama del aire,
ceniza toda la proclama del aliento, la verdad imposible de los sombreros.
Entonces, ni siquiera mi voz era. No era la luz que desmentía todo.
Entonces callé llegado al punto de hurtar mis ojos.
Callé y vino la verdad desnuda, sin adornos. La verdad pura de la sal.
Callé, entonces…
© André Cruchaga, 18.XI.2014, Barataria
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

martes, 26 de mayo de 2015

ZONE INFINITE

Imagen cogida de la red




ZONE INFINITE



Distanţele oarbe, aceste ape rănite ale gurii, înecat e ochiul
peste forma pietrei: simţurile muşcă setea mării şi focul.
Ce altă posibilitate există peste rutele incandescente ?
De multe ori este sinistră cenuşa ce inundă templele, aşchiile brute
ale cimitirelor, absurdul grădinilor în mlaştină.
(Cineva spunea, arta de-amorul artei)
Urmăresc, desigur, alte circumstanţe: liniştea şi-a ei substanţă.
În bufniţa Babilonului sunt letargii nenumărate, potriviri, plăci, înscrisuri,
ce scârţâie ca o noapte fără orbită.
Ştiu, că în agonie, mulţe gâturi îşi doresc a fi Ulise.
În insomnie sunt căderi şi paşi greşiţi.

© André Cruchaga, 19.V.2014, Barataria
© Traducerea Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 27.05.2015, Klausenburg
Foto: Internet



ZONAS INFINITAS



Ciegas las distancias, estas aguas heridas de la boca, el ojo ahogado
sobre la forma de la roca: los sentidos muerden la sed del mar y el fuego.
¿Qué otra posibilidad existe para las rutas incandescentes?
A menudo es siniestra la ceniza que anega las sienes, las ásperas astillas
de los cementerios, el absurdo de los jardines en el pantano.
(Alguien ha dicho el arte por el arte)
Yo persigo, por cierto, otras circunstancias: el silencio y sus substancias.
Del búho a Babilonia, hay sinnúmeros letargos, cerillos, platos, escritura,
crujidos como una noche sin órbita.
Sé, que en la agonía, muchas gargantas quieren ser Ulyses.
En el insomnio hay caídas y traspiés…

© André Cruchaga, 19.V.2014, Barataria
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate