NU MAI E NICIO AȘTEPTARE│ YA NO HAY ESPERA

Imagen Pinterest

NU MAI E NICIO AȘTEPTARE

 

 

Sufletul care la bătrânețe se îndrăgostește

întârziat și obosit nu mai are la ce să se aștepte.

Francisco Cuaresma Borrero

 

 

Și da, nu mai e nicio așteptare ca timpul să-și schimbe îmbobocirea. E un puf de chiparoși în adiere și un zbor sumbru în jurul acelei străzi de guri revărsate, dezvăluite în vise. Înaintea unui suflet epuizat, doar strigătul, tristețea sau resemnarea, aprinse de aripile stânjenite. Azi nu se aude în mine, strigătul de miriște al pieptului tău: aud doar apa curgând fără speranță în ultima mea meditație. Noaptea muribundă pustiește cu ochii ei de cernire amară.

 

Din cartea: Rămășițe sparte, 2020

© André Cruchaga

© Traducerea Ioana HAITCHI, 07.11.2020, Klausenburg

Imaginea: Pinterest

 

 

YA NO HAY ESPERA

 

 

El alma que de vieja se enamora

tarde y cansada ya no tiene espera.

Francisco Cuaresma Borrero

 

 

Y sí, ya no tiene espera el tiempo que cambia su gema. Hay un plumón de cipreses en el aliento y un vuelo lúgubre alrededor de aquella calle de desbordadas bocas, revelada en los sueños. Ante un alma tísica, solo el grito, la tristeza o la resignación, incendiada por avergonzadas alas. Hoy es calma en mí, el clamor de rastrojo de tu pecho: Solo escucho el agua que fluye irremediablemente en mi postrera meditación. La noche moribunda deserta con sus ojos de amargo cenicero.

 

Del libro: Lejanías rotas, 2020

©André Cruchaga

Imagen Pinterest

 

FOSILĂ INFINITĂ │ FÓSIL INFINITO

©Pintura de Fran Skiles

FOSILĂ INFINITĂ

Peste tot găsesc goliciunea infinitului; este, dintr-odată, fosila râsului, unica lumină tribală a hățișului planetar. Am mestecat placenta agoniei între promontoriile dinților disecați. Peste tot oglinda cenușie a derivei și nopțile ei de asfalt peste pleoape. Uneori, totul se reduce la răceala cuielor, la un trandafir de nisip în subsolurile vomiturilor, la un pește cu solzi confuzi care se revarsă în vis.

Din cartea: Firmament antic, 2020

©André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 14.08.2020, Klausenburg

Pictura: Fran Skiles

FÓSIL INFINITO

En todas partes encuentro vacío el infinito: es, de pronto, el fósil de la risa la única luz tribal de las espesuras planetarias. Masticamos la placenta de la agonía entre promontorios de dientes disecados. Por doquier el espejo gris de la deriva y sus noches de asfalto en los párpados. A ratos todo se reduce a frío de clavos, a una rosa de arena en sótanos de vómitos, a un pez de confusas escamas que se revuelca en el sueño.

Del libro: Firmamento antiguo, 2020.

©André Cruchaga
©Pintura de Fran Skiles

DINCOLO DE GEAM │ ANTE LA VENTANA

Imagen Pinterest

DINCOLO DE GEAM

Dincolo de geam oglinda difuză a depărtărilor. Aici, timpul dispare în eternitate și urcă pe pleoapele înălțimilor. Pe resturile amintirilor, protuberanțele subconștientului atârnate de o lacrimă. (În privire, rămasă doar oglinda spartă a brizei sau un clopot de cenușă împietrită. În rest domină reminiscențele unei fiebre ce nu mai sfârșește.)

*Poema traducido al rumano por Andrei Langa

Del libro: Precariedades, 2020

©André Cruchaga

ANTE LA VENTANA

Ante la ventana el espejo derramado de la lejanía. Aquí, se desvanece el tiempo en lo perdurable y serpentea como los párpados de la cumbre. En los residuos de la conciencia, los riscos del subconsciente colgando de una lágrima. (En la mirada, solo el espejo astillado de la brisa o una campana de ceniza congelada. Lo demás es la astilla de una fiebre interminable.)

Del libro: Precariedades, 2020

©André Cruchaga