SOBRIETATE

Imagen cogida de la red

SOBRIETATE

A Andrei Langa

Pe frunza verde a timpului se prelinge roua. Orizontul apare

prin ochi și acest șir de geamuri din aripă.

În râul eternității, visurile lucrează fără oprire, zeitatea

trezește pe fiecare de printre pietrele sale,

marmură a ceții ce se duce des pe umere.

Există desăvârșire în arta de a lipi pătratele calendarului? - Lumina, desigur,

se prinde de capetele săptămâinii ce se zbenguie spre final.

(Briza bate din aripi precum un colibri plin de tandrețe, ca ecoul

oprit printre umbrele drumului.)

-Seninătatea nu a avut niciodată termen de expirare. Pe taburetul serii,

distilatorul și fermentul orelor sale, arcurile ascunse ale ceasului,

tăcerea trenurile în depouri.

(Memoria nu îngroapă niciodată carapacea secundelor, și nu există fisuri

în stânca răsăritului: liniște definitivă în respirația poemului.)

După bâlbâială și somnambulism, am deprins să citesc manuscrisul

resacului cu toate lacunele analfabetismului meu...

Traducere în română de Andrei Langa

SOBRIEDAD

A Andrei Langa

Sobre la hoja verde del tiempo, fluye el rocío. Salta sobre los ojos

el horizonte y ese cordaje de ventanas a través del ala.

En el río de la eternidad, trabajan sin descanso los sueños, cada quien

despierta de sus cimientos la entraña,

los mármoles de la niebla que a menudo se llevan en los hombros.

¿Hay plenitud en el arte de tejer las redes del calendario? —La luz, sin duda,

se ciñe a las raíces de la semana que juegan a los confines.

(Aletea la brisa como un colibrí en medio de la ternura, como el eco

detenido en las sombras del camino.)

—Nunca la claridad ha tenido fecha de caducidad. En el taburete de la tarde,

el alambique y su fermento de horas, los muelles profundos del reloj,

el silencio de trenes en las azoteas.

(La memoria nunca sepulta el caracol de los segundos, ni hay defunciones

en la roca del alba: en el aliento del poema la quietud inapelable.)

Después del balbuceo y el sonambulismo, aprendí a leer el manuscrito

del oleaje con todas las ojeras de mi analfabetismo…

Barataria, 15.VI.2013

MIGRAȚIE

Imagen cogida de la red

MIGRAȚIE

Migrez așa cum face aroma în plină după-amiază. După zilele ce se perindă
nu rămâne decât această plecare, uneori fără știre, cu plăgi și durere:
Moise, Ulise și Aeneas. -Precum și atâți alții, eu în grădinile inefabile
ale unei părți din intemperie, împăcat cu moartea.
Din ce luptă venim și ce oraș construim, ori asta-i o tramă obscură
de la mărunțișuri? De pe care insule depărtate ne tragem condiția umană?
(Letargia ibernală ne marchează ca un anotimp sinistru.)
Care mare, care tărâmuri, ce apă stătătoare ne așteaptă când vom opri 
să dăm dăm aripi? Purtăm până în subterană visurile noastre inefabile,
fără vreun artefact deosebit și eroism, de a nu trăi în nici o parte, 
ci locatari ciudați ai săsrăciei. 
Într-un sfârșit, facem cimitire, de asemenea însă scriem pagini întregi
pentru a le citi la o adică, posteritatea respirației...

Traducere în română de Andrei Langa 

MIGRACIÓN

Migro como lo hace el olor en plena tarde. Tras los días que pasan
no queda sino este ir, a veces a tientas, con llagas y dolor:
Moisés, Ulyses y Eneas. —Como tantos, yo en los jardines indecibles
de la esquirla de la intemperie, resignado en la muerte.
¿De qué guerra venimos y qué ciudad fundamos, sino esta trama oscura
de migajas? ¿De qué remotas islas nuestra humana condición?
(El letargo del invierno nos permanece como un temporal siniestro.)
¿Qué mar, qué tierra, qué páramo nos espera cuando hemos agotado
el último aleteo? Llevamos hasta el sótano de lo indecible nuestros sueños,
sin más aperos que la audacia y el heroísmo, de no ser en ninguna parte,
sino el extraño habitante de la penuria.
Al final, fundamos cementerios, pero también escribimos papiros
para leer por si acaso, la posteridad del aliento…

Barataria, 15.VI.2013

KHLOÉ

Khloé, imagen de André Cruchaga

KHLOÉ

A murit. Ea a murit. Ce cărare oare îți absoarbe saliva,

fluierul suspinului pe care mi-l lași, ascunzișul părasit și jucăriile?

(Îmi scapi, acum, așa cum mi se duc toate zilele săptămâinii.)

Ai fost dragostea care acum mă părăsește; pleci și îmi lași

cu brațele goale, rămase în aer.

Șuieră vântul în timp ce dormi. În vreme ce ochii ți se închid.

Subterana mușcă din cadavrul tău ca un fin șifonier. La urma urmei,

vei deveni memorie și spectrul ce va răsare între vitralii.

Vei fi, cum începi să respiri prin suflarea mea, ritualul de a mă saluta

în toate diminețile, lătrând ca și până acum la visele mele.

Traducere în română de Andrei Langa 

KHLOÉ

Ha muerto. Ella ha muerto. ¿Qué sendero absorbe tu saliva,
la flauta del sollozo que me dejas, abandonado el escondite y los juguetes?
(Te me escapas, ahora, como lo hacen todos los días de las semanas.)
Eras el amor que ahora se me escapa de las manos; te vas y me dejas
los brazos vacíos, extraviados.
Silva el viento mientras duermes, mientras se cierran los ojos.
El subsuelo muerde tu cadáver como un armario inasible. Al fin y al cabo,
serás memoria y el espectro que me amanezca entre lunas.
Serás, como volver a empezar en mi aliento, el rito de saludarme
todas las mañanas ladrándole todavía a mis sueños.
Barataria, 09.VI.2013