ACALMIE
Eu, care nu sunt piatră,
ci o cărare
la răscruce atunci când
trec picioarele goale.
Luis Cernuda.
Știu doar că trec prin noapte
privindu-ți pleoapele ațintite spre infinit. Pe drum, vântul peștilor flutură
în coșmarurile de piatră care pe cărarea înaltă a apelor trezite ne răsfrânge.
O zi, am spus, dar zilele au devenit indecente în fața oglinzii pline cu
pescăruși de pluș. Acum este batista mută cu aripi, aceea care se oprește sau
se joacă în ochii abrupți ai acestei plimbări mereu desculțe. Întotdeauna, ca
după-amiaza dezordonată a brațelor.
Din cartea, Distanțe frânte, 2020
© André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 08.11.2020, Klausenburg
ACALLAMIENTO
Yo, que no soy piedra,
sino camino
que cruzan al pasar los
pies desnudos.
Luis Cernuda
Solo sé que cruzo la noche mirando
tus párpados prendidos en el infinito. En el camino, el viento de peces aletea
en las pesadillas de piedra que nos prodiga el alto sendero de las aguas
despiertas. Un día, dijimos, pero los días se volvieron indecentes frente al
espejo lleno de gaviotas disecadas. Ahora es el pañuelo mudo de alas, el que
enmudece o juega en los ojos empinados de este andar siempre descalzo. Siempre así
como la tarde despeinada de unos brazos.
Del libro: Lejanías rotas, 2020
©André Cruchaga
Imagen: Pinterest
No hay comentarios:
Publicar un comentario