COLOFON

Imagen cogida de: morilet81.blogspot.com

COLOFON

În ciuda sufocărilor, umblu cu umbra ruginii pe umeri;

urlă câinele singurătății, prezenturile au rămas precum vacile slabe

din parabolă (la jumătatea visului mugetele agoniei)

- Am învățat că, chiar dacă gozurile din ochi nu sunt eterne;

nu cunosc sentimentele celorlalți, chiar dacă ele îmi ajung până în gât:

într-o zi - după ce voi depăși atavismele - voi supraviețui în alternanța

zborului: am dormit crezând că orizontul nu avea frunziș și era ferm,

și așa am început aceată lungă zi a pescărușilor.

Memoria mea e o altă cruce asemănătoare candelelor întunecate ale însetării :

există zile nemăsurate în care se adună toate durerile( las timpul 

să usuce această lacrimă, goală precum un harpon care intră în piept.)

Să nu ai încredere, - mi-a zis în mijlocul sufocărilor mele- nici un jurământ nu se susține 

în aer: apoi, a luat oglinda orfană agățată de perete...

Să nu ai încredere, - mi-a zis- curcubeul se descompune mai ușor decăt crezi...

Barataria, 18.V.2013

COLOFON- de André Cruchaga (traducere Elisabeta Botan)

COLOFÓN

Pese a los ahogos, voy con la sombra de la herrumbre sobre los hombros:

aúlla el perro de la soledad,  los ahoras que se quedaron como las vacas flacas

de la parábola (a mitad del sueño los retumbos de la agonía.)

—He aprendido que aún los rastrojos no son eternos en los ojos;

desconozco los sentimientos ajenos, aunque ellos lleguen hasta el cuello:

un día, —después de superar los atavismos— sobreviviré en la alternancia

del vuelo: dormí creyendo que el horizonte no tenía hojarasca y era firme,

y así emprendí esa larga jornada de gaviotas.

Mi memoria es otra cruz semejante a los candiles oscuros de la sed:

hay días desmedidos donde se acumulan todos los dolores (dejo al tiempo

que seque esta lágrima, desnuda como el arpón que entra al pecho.)

No te fíes —me digo en medio de mis ahogos— ningún juramento se sostiene

en el aire: luego, quito el espejo huérfano colgado de la pared.

Barataria, 18.V.2013