CLIPĂ

Imagen cogida de la red

CLIPĂ

În sensul cotidianului vieții, unul retrăiește toate zilele.

Până unde salvăm distanțele în acea clipă de potop?

Până la ce pagină cerneala e exprexivă, vrajă suficientă a poemului?

—Din realitatea sa profundă fiecare , revelează propriile-i introspecții.

Nu știu ce floare se ivește din scânteiere.
Nu știu ce sortilegii are sufocarea olanelor.

(În bufnița ermetismelor toată respirația conținută de acum.

Tot limbajul înfruntă moartea poemului.)

Desigur, totalitatea nu e locuibilă niciodată, nici în retrospectivă.

— Fii calm, mi-a zis piatra: lasă-ți uneltele și odihnește-te...

Barataria, 13.IX.2013,

Traducido por Elisabeta Botan

INSTANTE

En el sentido de lo cotidiano de la vida, uno revive todos los días.

¿Hasta dónde salvamos las distancias en aquel instante de mar?

¿Hasta qué página la tinta es expresiva, conjuro suficiente del poema?

—Cada quien desde su realidad profunda, revela sus introspecciones.

No sé qué flor emerge del destello.

No sé qué sortilegios tiene el ahogo de las tejas.

(En el búho de los hermetismos toda la respiración contenida del ahora.

Todo lenguaje afronta la muerte en el poema.)

Claro que, la totalidad nunca es habitable, ni en retrospectiva.

—Ten calma, me dijo la piedra: baja tus aperos y descansa…

Barataria, 13.IX.2013,