Imagen cogida de la red
ANOTIMP
Cine a zis că anotimpurile nu rod suflarea? —Mereu există ceva
care pleacă sau plesnește precum vechea cămașă de umbre.
Așteptarea are săptămâni irevocabile, (răsuflarea mereu în piciorul agitației);
anii necunoscuți de sub furtună își fac treaba:
țepii audibili transcend mesageria bolovănoasă a combatelui.
Aștept. Pantofii își dilată pupilele,
în timp ce drumurile se înțepenesc în jăratic.
—Acum voi vedea din ce măruntaie respiră conștiința, în ce aripă se cufundă
sufocarea iascăi ce abia răsare.
Eu aici, dizidentul loviturilor, mirajului de altădată al oglinzilor...
Barataria, 29.X.2013, din cartea POST-SCRIPTUM
Poema traducido al rumano por Elisabeta Botan
ESTACIÓN
¿Quién dijo que las estaciones no roen el aliento?
—Siempre hay algo
que se va o se restaña como la vieja camisa de las
sombras.
La espera tiene semanas irrevocables, (siempre
el vaho al pie del trajín);
los años anónimos bajo la tormenta hacen lo suyo:
púas audibles trascienden la mensajería pedregosa
del combate.
Espero. Los zapatos dilatan las pupilas,
mientras los caminos se entumecen en el rescoldo.
—Ya veré en qué entraña respira la conciencia, en
qué costado se hunde
el sofoco de la yesca que apenas amanece.
Yo aquí, disidente de los golpes, al espejismo
otrora de los espejos…
Barataria, 29.X.2013, del libro POST SCRIPTUM
No hay comentarios:
Publicar un comentario