Imagen cogida de la red
FANTASME
Ce fantasme îmi urcă pe tâmple-mi gri? Ce inele se
rotesc fără încetare
în labirintul
propriilor mele mizerii umane?
Ce sete mușcă
urletele sângelui, distanțele înghețate?
Ce coșmaruri imposibile de tihnă ling fragmentele
cenușei
oaselor mele până în punctul de a le înapoia la
haotica argilă?
Ce păstrează îmbrăcămintea îndescifrabilă de carne
agățată în părăsire?
Cine consumă rafaga de frunze peste granit?
— Ficțiunea e atât de sigură precum durul
sacrificiu ce mușcă coastele.
(Doar praful și noaptea pot să prădeze pupilele,
acest acoperiș
fără olane ce îmbrățișează mendicitatea.)
La vârsta mea, se cugetă doar la nostalgie,
nu la jurăminte
ce
adâncesc cicatrici...
Barataria, 23.IX.2013, din cartea POST-SCRIPTUM
Poema Traducido por Elisabeta Botan
FANTASMAS
¿Qué fantasmas suben a mis sienes grises? ¿Qué
anillos giran sin descanso
en el laberinto de mis propias miserias humanas?
¿Qué sed muerde los aullidos de la sangre, las
distancias congeladas?
¿Qué pesadillas imposibles de sosiego lamen los
fragmentos de ceniza
de mis huesos al punto de volverlos caótica
arcilla?
¿Qué guarda el traje indescifrable de la carne
colgado de orfandad?
¿Quién consume la ráfaga de hojas sobre el granito?
—La ficción es tan cierta como la dura faena
que muerde las costillas.
(Sólo el polvo y la noche son capaces de depredar
las pupilas, este techo
sin tejas que abraza la mendicidad.)
A mi edad, ya únicamente se piensa en la nostalgia,
no en juramentos
que ahondan cicatrices…
Barataria, 23.IX.2013, del libro POST SCRIPTUM
No hay comentarios:
Publicar un comentario