ARIPI (POEM CONFESIONAL)

Imagen cogida de la red

ARIPI (POEM CONFESIONAL)

Știu că până și pasărea cea mai austeră le are pe ale ei. De ce te preocupi?
—mi-a zis lumina—, cu simplitatea sa în fața perdelei de umbră:
în timp ce gânditorii inefabili pleacă,
recurg la rația-mi zilnică de licurici. Există anumite atavisme
care cangrenează: cerneala, ca beția excesivă, între gratii.
(La sute de kilometri doarme marea cu irosirile ei:”Mătura
noua nu lasă praf în urmă, dar se învechește repede”.)
—Și nu e nevoie de a face atâta ostentație, ”calul bun se vinde 
din grajd”. Și, da, excesul de cerneală e problema,
să începem prin a arde carnea cu patimile ei murdare (lumina și aripa sunt orizontul
nu fantasma, nici himera), așa o spune cel de dincolo fără mânie.
Singura mea impropietate e învățarea în fiecare zi din urna alfabetului,
fără a scotoci prin alte pagini chinuite. 

Barataria, 24.IX.2013, din cartea POST-SCRIPTUM

Poema traducido al rumano por Elisabeta Botan

ALAS (POEMA CONFESIONAL)

Sé que hasta el ave más adusta tiene las suyas. ¿De qué te preocupas?

—me dijo la linterna—, con su sencillez frente a la cortina de la sombra:

mientras los pensadores inefable van,

recurro a mi ración diaria de luciérnagas. Existen ciertos atavismos

que engangrenan: la tinta, como la demasiada ebriedad, entre verjas.

(A cientos de kilómetros duerme el mar y sus desperdicios: “Bien barre

la escoba nueva, pero pronto se hace vieja”.)

—Y no hay necesidad de hacer tanto alarde, “que el buen paño en el arca

se vende.” Y sí, la demasía de la tinta es el problema,

empecemos por quemar la carne y sus fuegos sucios (luz y ala son horizonte

no fantasma ni quimera), así lo dice el más allá sin iracundia.

Mi única impropiedad es aprender todos los días en el cántaro del alfabeto,

sin hurgar en otras páginas atribuladas.

Barataria, 24.IX.2013, del libro POST SCRIPTUM