Imagen ogida de la red
INTEMPERIE
Și nu se poate disimula împrejmuirea de piatră sau apeductul unui timp eșuat:
acoperișurile goale tac robinetele lor de ploaie,
gândurile pe care la final le cunosc doar cloacele,
nimeni nu le dă atenție, nimeni nu aude,
umbre domoale unde înnoptează gâtlejul scheletelului de speranță.
Cine a săpat în profunzime până la adâncirea în viscere?
(Cresc pungășiile oarbe ale frunzelor pe iarbă. E inutilă
înclinarea lehamitei în irecuperabil și gândul că jegul e seara
desfigurată, în cristalul ochiului care privește.)
—Dacă va fi nevoie, acum am haină groasă: pielea lupului sufletului...
Barataria, 19.IX.2013, din carte POST-SCRIPTUM
Poema traducido por Elisabeta Botan
INTEMPERIE
Y no se puede disimular este tapial o acequia de un
tiempo fallido:
callan los techos vacíos sus grifos de lluvia,
los pensamientos que al final sólo conocen las
cloacas,
nadie los atiende ni oye,
lentas sombras donde anochecen las fauces del
esqueleto de la esperanza.
¿Quién cavó en lo profundo hasta ahondar en las
vísceras?
(Crecen los aletazos ciegos de las hojas sobre el
césped. Es inútil
reclinar el tedio en lo irrestañable y pensar que
la mugre sólo es la tarde
desfigurada, en el cristal del ojo que la mira.)
—Por si acaso, ya tengo abrigo: la piel de lobo del
aliento…
Barataria, 19.IX.2013, del libro POST
SCRIPTUM
No hay comentarios:
Publicar un comentario